Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul Benjamin Netanyahu, primit de Biden la Casa Albă. Kamala Harris i-a cerut oprirea războiului din Gaza

Benjamin Netanyahu a fost primit de Joe Biden în Biroul Oval și s-a declarat bucuros să colaboreze cu acesta și în lunile următoare. Discuțiile au loc în contextul eforturilor depuse de Occident pentru a impulsiona discuții de pace în Fâșia Gaza, regiune devastată de războiul dintre Israel și Hamas.Kamala Harris, cea care ar putea fi candidata democraților pentru alegerile prezidențiale din toamnă, s-a văzut și ea cu Netanyahu. În timpul discuțiilor, în stradă au continuat protestele organizate de susținătorii palestinienilor.

La Casa Albă, Benjamin Netanyahu a evocat prietenia de 40 de ani care îl leagă de Joe Biden. Și a subliniat că acesta îi cunoaște pe toți premierii Israelului, încă de pe vremea Goldei Meir.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: ”Vreau să vă mulțumesc pentru cei 50 de ani de serviciu public și cei 50 de ani de sprijin pentru statul Israel. Şi aştept cu nerăbdare să discut cu dumneavoastră astăzi şi să lucrăm în lunile următoare pentru a rezolva marile probleme care ne stau în faţă”.

Președintele american s-a declarat și el încântat să colaboreze cu Netanyahu. Întâlnirea cu premierul statului evreu este prima reuniune de nivel înalt pe care a avut-o Joe Biden după ce a anunțat că se retrage din cursa prezidențială.

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii: ”Aștept cu nerăbdare și eu. Apropo de prima întâlnire cu Golda Meir. Ea a avut un asistent care a stat lângă mine, un tip pe nume Rabin. Atât de multă vreme a trecut. Aveam doar 12 ani atunci”.

Kamala Harris vrea pace în Fâșia Gaza. ”Haideți să ajungem la un acord”

Premierul Netanyahu a ținut să se vadă și cu Kamala Harris, cea care ar putea fi candidata democraților pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Harris a reiterat sprijinul ferm al SUA pentru Israel, dar a menționat că este îngrijorată de situația civililor din Fâșia Gaza.

Kamala Harris, vicepreședintele SUA: ”Haideți să ajungem la un acord, astfel încât să putem obține o încetare a focului, necesară pentru a pune capăt războiului. Haideți să aducem ostaticii acasă și să oferim ajutorul atât de necesar poporului palestinian.”

Prim-ministrul statului evreu va fi primit și de Donald Trump la reședința acestuia din Florida. Fostul președinte american a declarat pentru Fox News că îi va cere lui Netanyahu să pună capăt rapid războiului din Gaza pentru că acesta dinamitează imaginea Israelului la nivel mondial.

Proteste masive au fost organizate în Washington și în alte orașe mari după ce Benjamin Netanyahu a ajuns în Statele Unite. Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere încheierea războiului.

În timp ce premierul israelian discuta cu președintele american, mii de protestatari s-au adunat în fața Casei Albe. Oamenii au denunțat politicile lui Benjamin Netanyahu, pe care l-au acuzat că are mâinile pătate de sânge. Chiar în timpul vizitei șefului guvernului evreu în Statele Unite, armata israeliană a anunțat că au fost recuperate trupurile neînsuflețite a cinci ostatici.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului: ”În timpul operațiunilor IDF (Forțelor de Apărare ale Israelului) bazate pe informații din Khan Younis, cinci ostatici israelieni care au fost uciși pe 7 octombrie și ținuți captivi în Gaza de atunci, au fost salvați și au fost aduși acasă în Israel pentru a fi înmormântați.”

În timpul atacului din 7 octombrie 2023, gruparea Hamas a ucis 1200 de oameni și a luat circa 250 de ostatici. Iar în urma războiului declanșat după aceea, peste 39 de mii de palestinieni au murit, potrivit autorităților din Gaza, controlate de Hamas.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE