Președintele Recep Tayyip Erdogan este acuzat că aruncă Turcia într-un război inutil și că manipulează deciziile tribunalelor împotriva rivalilor săi, după ce a prăbușit economia țării și a sărăcit clasa de mijloc pe care el însuși o îmbogățise. Este o campanie nemiloasă a lui Erdogan de a se agăța de putere în 2023, când este sărbătorit centenarul republicii turce, scrie Politico.
Alegerile prezidențiale din Turcia organizate pe 23 iunie reprezintă, cel mai probabil, cel mai important vot din acest an. Rezultatul scrutinului va determina dacă țara de 85 de milioane de cetățeni, o punte dintre Europa, Asia şi Orientul Mijlociu, va continua cu pași repezi pe drumul de a deveni o putere autoritară și expansionistă sau va alege o cale mai liberală și pluralistă.
Pentru prima oară de când Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan a ajuns la putere în 2002, există o perspectivă serioasă să se producă o schimbare politică. Inflaţia a depășit 80%, lira turcească s-a prăbuşit în raport cu dolarul, iar popularitatea Guvernului de la Ankara a scăzut pe măsură ce dificultăţile economice au luat amploare.
Sondajele arată că Erdogan, care a condus țara într-un mod autocratic după ce a modificat Constituția pentru a crea un sistem prezidențial în favoarea sa, se confruntă cu probleme politice serioase. Partidul AKP, pe care-l conduce, abia dacă beneficiază de un sprijin de 30%.
Erdogan amenință că trimite tancuri în Siria
În pofida opoziției exprimate de Washington și Moscova, Erdogan a anunțat că e pregătit să trimită tancuri în Siria, în încercarea de a alunga milițiile kurde aliate cu Occidentul în lupta împotriva militanților Statului Islamic, despre care, însă, Ankara susține că au legătură cu gherilele Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii. Liderul turc pare hotărât să finalizeze o zonă tampon de cealaltă parte a frontierei sudice a Turciei.
Între timp, Erdogan ameninţă, de asemenea, că va lovi Grecia, aliat al NATO, pe fondul unor pretinse dispute în legătură cu forajul de gaze, Cipru şi presupusa „militarizare” a insulelor greceşti din Marea Egee, deşi din punct de vedere al costul economic şi politic la nivel internaţional, o astfel de acţiune ar fi improbabilă.
După ce Rusia a invadat Ucraina, Erdogan a poziţionat Turcia ca mediator indispensabil între Moscova şi Kiev, implicându-se în medierea acordurilor şi găzduind discuţii între şefii de securitate ai SUA şi Rusiei. De asemenea, Turcia a reuşit să sprijine Ucraina, inclusiv prin vânzări de drone militare, menţinând în acelaşi timp legăturile comerciale şi energetice cu Rusia şi fără a-şi pune în pericol relaţia personală cu preşedintele Vladimir Putin sau fără a provoca nemulțumirea Occidentului.
Erdogan, acuzat că folosește justiția din Turcia împotriva rivalilor săi politici
În același timp, pe plan intern, președintele turc s-a folosit de un sistem de justiţie care nu se remarcă tocmai prin independenţa sa pentru a încerca să-şi discrediteze cei mai puternici potenţiali contestatari.
De exemplu, primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, un politician popular din partea Partidului Republican al Poporului (CHP), un partid secular de centru-stânga, care ar putea fi un candidat prezidenţial unificator al opoziţiei - tocmai a fost condamnat la peste doi ani de închisoare şi i s-a interzis accesul la funcţii publice pentru „insultarea funcţionarilor publici". Deocamdată, sentinţa este suspendată în aşteptarea apelurilor, însă Erdogan ar putea încerca să accelereze procesul judiciar, astfel încât rivalului său să i se interzică să candideze.
De asemenea, peste 100 de politicieni din Partid Democrat al Poporului (HDP), principala formațiune pro-kurdă, sunt în continuare judecați pentru presupuse infracțiuni de terorism, ceea ce ar putea duce la scoaterea mișcării în afara legii. HDP nu face parte din alianța de opoziție formată din șase partide, care alcătuiește o platformă electorală comună, variind de la stânga social-democrată la centru-dreapta liberală. Cu toate acestea, ar putea să apară ca un factor de decizie dacă - așa cum sugerează sondajele - nici AKP, nici opoziția nu câștigă o majoritate în parlament.
Erdogan, fost primar al Istanbulului, s-a aflat el însuşi la capătul unei hărţuiri judiciare similare înainte ca AKP să câștige alegerile în 2002. Condamnat la un an de închisoare pentru că a citit un presupus poem islamist, i s-a interzis să candideze şi a fost obligat să aştepte înainte de a deveni prim-ministru.
De la „zero probleme cu vecinii”, la conflict deschis
În 20 de ani, Erdoğan a trecut de la o politică de „zero probleme cu vecinii” la un conflict deschis sau latent cu Siria, Grecia, Israel, Egipt, Arabia Saudită și Armenia. Cu toate acestea, în ultimele luni, liderul turc a început să se apropie de mai mulți dintre acești adversari - parțial pentru că eșecul revoltelor din Primăvara Arabă, susținute de Turcia, l-a forțat să își ajusteze politica externă, dar și pentru că are nevoie disperată de capital arab și occidental pentru a susține economia, afectată de politica sa de menținere a ratelor scăzute ale dobânzilor.
În timp ce opinia publică este puternic naționalistă în Turcia, o incursiune terestră în Siria ar declanșa o reacție din partea SUA sau a Rusiei, ceea ce ar forța Ankara să dea înapoi. Un astfel de decizie s-ar putea întoarce împotriva lui Ergodan, la fel ca și utilizarea brutală a sistemului judiciar pentru a marginaliza opoziția.
Pe de altă parte, o operațiune transfrontalieră limitată, cu puține victime turcești, ar putea fi de fapt acceptabilă pentru alegători, în același mod în care loviturile frecvente ale Israelului în Fâșia Gaza, ca represalii la atacurile palestiniene cu rachete ale Hamas, sunt considerate mai degrabă operațiuni de poliție decât războaie.
Astfel, lunile următoare vor fi, așadar, pline de tensiuni militare, nu în ultimul rând pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a fondării de către Mustafa Kemal Atatürk a unei republici moderne şi seculare peste cenuşa Imperiului Otoman.
