Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pilotul F1 Nikita Mazepin, fiul unui oligarh apropiat de Putin, a scăpat de sancțiunile UE

Pilotul rus Nikita Mazepin a fost dat afară din Formula 1 în martie 2022, la scurt timp după ce armata rusă a invadat Ucraina. În plus, la directiva UE, i-au fost înghețate mai multe bunuri în valoare de peste 120 de milioane de euro, în Italia, și i s-a pus sechestru pe o vilă cu 25 de camere, din Sardinia, estimată la 105 milioane de euro.

Pilotul rus de Formula 1, Nikita Mazapin, a scăpat de sancțiunila UE

La doi ani distanță, Tribunalul UE i-a dat dreptate și a anulat contestațiile depuse împotriva sa. Practic, au fost anulate sancțiunile implementate împotriva sa și a tatălui său, un cunoscut oligarh rus, care sponsoriza și echipa Haas din Formula 1, prin intermediul gigantului petrochimic rusesc Uralkali.

De asemenea, tatăl lui Nikita Mazepin este un cunoscut apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

În toată această perioadă de la sancționarea sa, fostul pilot de la Haas a făcut mai multe demersuri în justiție, pentru a scăpa de pedeapsa care era parte din sancțiunile date de blocul comunitar european rușilor, în contextul războiului din Ucraina.

"Legătura de familie cu tatăl său, omul de afaceri rus Dmitri Mazepin, nu este suficientă pentru ca acesta să fie considerat ca fiind legat de tatăl său prin interese comune şi, prin urmare, pentru ca el să fie menţinut pe aceste liste", a precizat Tribunalul UE, citat de L'Equipe.

Nikita Mazepin (25 de ani), sprijinit de tatăl său, și "cumpărat" locul, practic în Formula 1. Nu este un singurul caz de pilot plătitor din "Marele Circ".

UE continuă să adopte sancțiuni pentru ruși. Una dintre cele mai recente a fost aplicată pentru 30 de ruși, în cazul morții lui Alexei Navalnîi.

Într-o postare pe rețelele de socializare, comisarul UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, și-a anunțat planul de a utiliza veniturile rusești înghețate din activele băncii centrale pentru a sprijini Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE