Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pierdut și regăsit, un tablou semnat de Gustav Klimt s-a vândut cu 30 de milioane de euro. Povestea „domnişoarei Lieser”, un mister

Unul dintre tablourile artistului austriac Gustav Klimt, „Portretul domnișoarei Lieser”, despre care se crede că a fost pierdut vreme îndelungată, a fost găsit la Viena, iar miercuri a fost adjudecat pentru suma de 30 de milioane de euro. Un tablou rămas neterminat, despre care mulți încă au întrebări.

„Portretul domnișoarei Lieser”, tabloul lui Gustav Klimt, vândut cu 30 de milioane de euro

Pe un fundal roșu, „domnișoara Lieser”, cu o piele foarte albă și ochi pătrunzători, este îmbrăcată într-o rochie turcoaz și poartă pe deasupra o robă înflorată.

Așa a portretizat-o Klimt, însă nu în forma ei finală.

Începută în anul 1917, lucrarea a fost lăsată nesemnată în atelier și așa a rămas până în 1918, când pictorul a murit.

Ultima oară, pictura a fost văzută public în 1925, iar de atunci și până de curând, a avut o soartă mai degrabă incertă.

„Portretul domnișoarei Lieser” a fost considerat „probabil distrus” sau „probabil ars în timpul războiului”, în orice caz, că nici „nu mai există”, până când a fost regăsit, după aproape un veac, chiar în țara natală a pictorului, mai exact într-o locuință din apropierea Vienei, potrivit casei de licitații Im Kinsky, care a expus-o în ianuarie înainte de a o scoate la vânzare.

Familia actualilor proprietari a precizat că deține tabloul de prin anii '60, scrie BBC.

Sunt, însă, multe ambiguități, discrepanțe istorice și întrebări fără răspuns, în primul rând legate de identitatea subiectului, a proprietarului anterior, precum și despre ce s-a întâmplat cu pictura în perioada nazistă.

Cine a fost Fräulein Lieser?

Se crede că lucrarea lui Klimt o înfățișează pe una dintre fiicele lui Adolf sau Justus Lieser, doi frați dintr-o familie bogată de industriași evrei. Istoricii de artă Thomas Natter și Alfred Weidinger susțin că portretul ar fi al Margarethei Constance Lieser, fiica lui Adolf Lieser. Dar casa de licitații im Kinsky din Viena, care a scos la licitație opera, sugerează că ar putea să o reprezinte pe una dintre cele două fiice ale ale lui Justus Lieser și soției acestuia, Henriette, poreclită „Lilly”, care a murit în lagărul de concentrare de la Auschwitz în timpul Holocaustului. Fiicele, Helene și Annie, au supraviețuit amândouă celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit BBC.

„Potrivit celei mai recente cercetări privind provenienţa tabloului, modelul lui Klimt e posibil să nu fi fost Margarethe Constance Lieser, nepoata lui Lilly Lieser, ci una dintre cele două fiice ale sale (pe care le-a avut cu Justus), fie Helene, cea mai mare, născută în 1898, sau sora ei, Annie, cu trei ani mai mică”, a precizat casa de licitaţii pe pagina web.

Nu e limpede care a fost soarta tabloului după moartea lui Klimt şi, mai ales, ce s-a întâmplat după ce Germania nazistă a anexat Austria în 1938, iar evreii din ţară au fost persecutaţi, expropriaţi şi trimişi în lagăre de concentrare. Margarethe a plecat din Austria şi a ajuns în Ungaria, iar apoi în Regatul Unit, dar casa de licitaţii spune că tabloul, în mod verificabil, nu a părăsit niciodată Austria. Lilly Lieser a stat la Viena până când a fost deportată în 1942 şi apoi ucisă la Auschwitz anul următor, potrivit Agerpres, care citează Reuters. Fiicele ei au revenit la Viena după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a-i recupera bunurile, atât că tabloul nu ar fi fost menţionat în niciun document, a precizat casa de licitații Im Kinsky.

Actualii proprietari i-au contactat pe moştenitorii legali ai familiei Lieser, ca „să stabilească împreună cu ei toţi o soluţie echitabilă şi corectă”, în 2023, a spus Im Kinsky, fără să dezvăluie identitatea proprietarilor actuali. În cele din urmă, s-a convenit să nu fie divulgat conţinutul acestui acord: „cu toate acestea, se poate afirma că toate pretenţiile posibile ale tuturor părţilor implicate vor fi soluţionate şi rezolvate prin vânzarea la licitaţie a operei de artă”, au mai spus reprezentanții casei de licitaţii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE