Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Petre Daea, despre producția de grâu: „Indicele este superior. Poate asigura confort industriei de morărit şi panificaţie”

Indicele de calitate al grâului obţinut în acest an este superior, devenind astfel un produs panificabil, ce poate asigura confort industriei de morărit şi panificaţie, a anunţat marţi Ministrul Agriculturii, Petre Daea, în şedinţa Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură.

De asemenea, ministrul Agriculturii a transmis că fermierii au început recoltatul culturii de floarea-soarelui, iar potrivit prognozelor producţiile vor face faţă cererii din piaţă.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis AGERPRES, şeful MADR a făcut referire şi la furajarea animalelor, ce este asigurată prin păşunat şi stabulaţie. Astfel, pentru a veni în sprijinul fermierilor, MADR a acordat posibilitatea celor afectaţi de seceta pedologică să schimbe destinaţia culturilor în hrană pentru animale. Totodată, MADR a făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru reducerea perioadei de retenţie a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată.

Pentru urgentarea lucrărilor de execuţie a infrastructurii de irigaţii, MADR lucrează împreună cu Ministerul Muncii la un memorandum pentru suplimentarea numărului de angajaţi din cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice

În cadrul şedinţei de la MADR, ministrul Daea a reamintit măsurile implementate până în prezent, dar şi pe cele propuse pentru a fi implementate în perioada imediat următoare în vederea combaterii efectelor schimbărilor climatice.

„Măsurile propuse de conducerea MADR ce pot contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice şi care vor fi implementate în perioada imediat următoare vizează: acordarea de sprijin fermierilor în recoltarea şi gestionarea producţiei; menţinerea în funcţiune a sistemului de irigaţii şi creşterea capacităţii de irigat; evaluarea tuturor resurselor de apă şi irigare a culturilor; dezvoltarea sistemelor de stimulare a precipitaţiilor în cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor; asigurarea subvenţiei pentru lucrările agricole;asigurarea materiei prime pentru zootehnie; creşterea capacităţii de industrializare a producţiei primare; constituirea unui Ghid de bune practici care să indice tehnologii şi soiuri adaptate la noile condiţii climatice", se menţionează în comunicatul MADR.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE