Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Peste 15% din tinerii din Europa au consumat droguri. În mai multe țări UE, testarea antidrog în școli se face cu acordul părinților

Consumul de droguri în școli reprezintă o îngrijorare pentru marea majoritate a țărilor europene, se arată într-un raport al parlamentului European. În țări precum Cehia, Suedia și Irlanda elevii sunt testați la școală încă din anii 2000, dar doar cu acordul lor și al părinților. Traficul de droguri în Europa a ajuns la 30 de miliarde de euro pe an și este una din cele mai mari piețe negre, din lume, potrivit aceluiași raport. 

Datele raportului întocmit de Parlamentul European arată că mai mult de 15% dintre persoanele cu vârsta între 15 și 34 de ani au consumat droguri, iar dintre aceștia, numărul bărbaților este dublu față de cel al femeilor.  Autoritățile au căutat soluții, în principal, pentru descurajarea adolescenților. Așa au început testările în școli.

În timp ce în Cehia și Finlanda testarea în școli se face doar cu acordul părinților și al elevilor, când există suspiciuni rezonabile, în Irlanda și în Suedia este necesar doar consimțământul părinților. Pe de altă parte, norvegienii nu efectuează astfel de testări în școli, pentru că nu au găsit o bază legală. 

În ceea ce privește modalitățile de testare este sunt similare și în Finlanda, și în Suedia, cu diferența că în Finlanda, în cazul unui rezultat pozitiv, cel în cauză va primi de urgență tratamentul necesar. 

În Albania, poliția a declanșat o amplă operațiune antidrog numită Templul. Peste 200 de traficanți de stradă au fost prinși după ce au avut loc razii în peste 350 de zone din preajma școlilor. 

Oficialii au declarat că polițiștii vor patrula nu numai în școli, ci și în zonele din jurul școlilor pentru a opri această tendință. Și, în final, codul penal care dublează pedeapsa pentru infracțiunile comise în incinta școlilor, va fi modificat, în curând, potrivit Ministerului de Interne. Cu aceste modificări toți cetățenii speră să se descurajeze consumul ilegal de droguri și comportamentele conexe, în jurul instituțiilor de învățământ. 

Responsabilitate pentru controlarea consumului de droguri revine fiecărui stat în parte, se mai arată în raportul Parlamentului European. Conform datelor din raport, Suedia ar fi cea mai restrictivă țară în ceea ce privește consumul de droguri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE