Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Pedalezi și luminezi | Modul inedit prin care se aprinde un brad de Crăciun în Roma

În capitala Italiei a fost prezentat un brad de Crăciun ecologic, ale cărui lumini se aprind doar atunci când oamenii pedalează pe bicicletele din jurul său. Este al doilea pom ecologic din Roma, după un altul alimentat cu energie de la soare.

Pomul de Crăciun ecologic din Piața Capitoliului este un molid, înalt de șase metri. Nu înălțimea îl scoate în evidență, ci modul în care funcționează instalațiile electrice care îl împodobesc. Este nevoie de șase oameni care să se urce pe bicicletele din jur și să pedaleze până se aprind beculețele.

Svetlana Celli, președintele Consiliului Local: „”Pedalotto” este cu siguranță un copac necesar în această piață, care nu a avut unul de ani de zile, dar cu o particularitate: se aprinde atunci când cetățenii pedalează pe biciclete, iar steaua din vârful copacului va funcționa pedalând până la sfârșitul sărbătorilor de Crăciun. Este un semnal, un simbol în acest moment dificil cu lupta împotriva schimbărilor climatice, cu nevoia economisirii energiei și tot ceea ce se întâmplă. Este simbolic, dar eficient și este, de asemenea, un semnal de pace și speranță.”

Primii care au pedalat au fost reprezentanții autorităților locale

La inaugurarea pomului ecologic de Crăciun din Piața Capitoliului, primii care au pedalat au fost reprezentanții autorităților locale. Pe biciclete s-au urcat primarul Romei și mai mulți consilieri locali, dar și oameni dintre cei care veniseră în piață să vadă luminile.

Andrea Satta, muzician și creator al „scenei bicicletei”: „Prioritatea acestui an este mediul. Este principala provocare a următoarelor decenii. Cei care nu înțeleg acest lucru au pierdut deja. Bicicletele sunt una dintre soluții, energia regenerabilă este alta, istoria și evenimentele de astăzi ne spun acest lucru. Totul ne face să înțelegem acest lucru.”

Pomul de sărbători din Piața Capitoliului este a doua inițiativă de acest fel în Roma. În mijlocul Pieței Veneția există deja un brad de aproape treizeci de metri, ale cărui instalații electrice sunt alimentate cu panouri solare. Inițiativele au apărut pe fondul crizei energetice, astfel încât brazii de Crăciun de tipul „zero carbon” sunt preferați anul acesta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE