Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Dezinformările lui Călin Georgescu despre NATO, demontate de MApN

  • Călin Georgescu continuă atacurile la adresa prezenței NATO pe teritoriul țării noastre.
  • Într-un nou interviu acordat lui Alex Jones, conspiraționist american de extremă dreaptă, candidatul independent portretizează România ca „poartă de intrare” pentru noua conducere NATO, în încercarea de a provoca un Al Treilea Război Mondial. 
  • În timp ce administrația americană a calificat drept "prostii" acuzațiile repetate ale lui Georgescu pe această temă, MApN îl acuză pe acesta de noi tentative de dezinformare, care nu pot folosi decât autorităților de la Moscova.

Citește mai multe despre dezinformările lui Călin Georgescu.

Avertizare privind căderea unor bucăți de dronă, în Tulcea

  • Azi noapte a fost emis un nou mesaj  RO-ALERT  care informa populația privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian în zona de graniță a României cu Ucraina. 
  • Avertizarea îi viza pe locuitorii din nordul județului Tulcea.
  • Ea a fost emisă la ora 1 și 46 de minute și ridicată după o oră și jumătate.  

Citește mai multe despre avertizarea RO-ALERT privind dronele.

Israel și Hamas au ajuns la un acord

  • După 15 luni de război, Israel și Hamas au ajuns la un acord final de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor.
  • Înțelegerea a fost confirmată de biroul premierului israelian.
  • Pe parcursul zilei de astăzi guvernul israelian urmează să se întrunească pentru a aproba acordul.

Citește mai multe despre acordul Israel – Hamas.

Racheta Starship a SpaceX, compania lui Elon Musk, a explodat în zborul-test

  • Ultimul test cu nava spațială Starship a lui Elon Musk a eșuat.
  • Aeronava este cea care ar urma să ducă astronauți pe Lună și pe Marte.
  • După opt minute de zbor, motoarele au cedat, iar nava s-a dezintegrat.

Citește mai multe despre racheta Starship a SpaceX.

TikTok și Facebook, amendate dacă favorizează un candidat la prezidențiale

  • Premierul Marcel Ciolacu amenință TikTok și Facebook, și nu numai, cu amenzi uriașe dacă nu va respecta legislația electorală înaintea alegerilor prezidențiale.
  • Șeful Executivului garantează că statul va putea aplica sancțiunile introduse în Ordonanța de Urgență privind organizarea scrutinului din 4 mai.
  • Premierul a făcut referire și la ce s-a întâmplat la prezidențiale, în 2024, când Călin Georgescu a obținut cel mai mare scor în primul tur după o campanie și o expunere intensive pe TikTok.

Citește mai multe despre anunțul lui Ciolacu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE