Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Macron, un nou avertisment: Dacă nu e oprit, „Putin va merge sigur în Moldova și, posibil, în România”

  • Dacă președintele rus Vladimir Putin, care a invadat Ucraina în 2022, nu este oprit, acesta „va continua cu siguranță cu Republica Moldova și poate mai departe, cu România”.
  • Este avertismentul dat de președintele francez Emmanuel Macron, potrivit publicației La Tribune Dimanche.
  • Liderul de la Paris a adăugat că nu este în interesul SUA să renunțe la sprijinul pentru Ucraina, pentru că „ceea ce au făcut Statele Unite în ultimii trei ani este în deplină concordanţă cu tradiţia lor diplomatică şi militară”.

Citește integral declarația făcută de Emmanuel Macron.

Donald Trump a semnat un decret prin care engleza devine limba oficială în SUA. În țară sunt 43 de milioane de vorbitori de spaniolă

  • Donald Trump continuă să semneze decrete pe bandă rulantă. Cel mai recent stipulează că engleza devine limba oficială în Statele Unite ale Americii, pentru că americanii nu aveau, până acum, o limbă oficială stabilită clar.
  • Iar motivul lui Trump este de „promovare a unităţii şi menţinerea unei culturi americane comune pentru toţi cetăţenii. Este în interesul Americii să desemneze o limbă oficială și doar una singură".
  • Însă acest decret vine și cu dezavantaje pentru cetățenii din SUA vorbitori de alte limbi. Ei erau ajutați, până acum, de decretul semnat de Bill Clinton în anul 2000.

Citește mai mult despre decizia luată de Donald Trump.

UPDATE. Situația s-a deteriorat brusc în Gaza. Israelul a oprit ajutoarele umanitare, după ce aprobase inițial prelungirea armistițiului

  • Guvernul israelian a aprobat prelungirea temporară a încetării focului din Gaza, pentru următoarele șase săptămâni. Numai că situația s-a deteriorat brusc, ulterior.
  • Israelul a oprit orice tip de ajutor și provizii care se îndreptau spre Gaza, a declarat Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, avertizând cu „consecințe suplimentare” pentru Hamas, dacă refuză să accepte planul inițiat de SUA pentru a doua fază a armistițiului.
  • Propunere planului de armistițiu fusese făcută de trimisul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, urmând să existe o continuare a discuțiilor privind acordul de încetare a focului în următoarea etapă a acestui plan.

Citește mai mult despre situația din Gaza

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Schimbarea radicală a politicii externe a SUA sub Trump „coincide în mare pare” cu viziunea Rusiei

  • Administrația de la Moscova a declarat duminică că modificările semnificative în politica externă a Statelor Unite în raport cu Rusia sunt, în mare parte, în acord cu propriile sale perspective, potrivit unui interviu difuzat de televiziunea de stat.
  • De la preluarea mandatului pe 20 ianuarie, Donald Trump a revizuit profund strategia externă a SUA, distanțându-se de abordarea anterioară și apropiindu-se de Moscova.
  • Recent, Washingtonul a inițiat negocieri directe cu Rusia în vederea unei soluții pentru conflictul din Ucraina, fără a include statele europene în acest proces.

Citește integral declarația făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Premieră istorică pe Lună. O navă comercială a reușit aselenizarea

  • Un modul de aselenizare comercial, condus de compania privată Firefly Aerospace și care transporta echipamente pentru NASA, a reușit să ajungă pe Lună, duminică, și a marcat o premieră istorică.
  • Modulul Blue Ghost, de la Firefly Aerospace, care a fost lansat din Florida, la mijlocul lunii ianuarie, a transportat pe Lună zece echipamente NASA.
  • Printre acestea, un instrument pentru foraj, în vederea măsurării temperaturilor la adâncimi de 3 metri, un fel de aspirator al prafului lunar, o capsulă vidată și alte aparate experimentale. Evenimentul marchează un preambul pentru misiuni care să includă și astronauți.

Citește mai mult despre nava comercială care a reușit aselenizarea

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE