Papa Francisc a cerut o anchetă pentru a stabili dacă atacurile Israelului din Gaza constituie genocid. Informația apare într-o nouă carte, care va fi lansată înaintea anului jubiliar, 2025. Mai multe extrase au fost publicate duminică de presa italiană, iar volumul va apărea pe piață marți.
Cartea este semnată de Hernán Reyes Alcaide și se bazează pe interviuri cu Papa. Volumul se intitulează „Speranța nu dezamăgește niciodată. Pelerini spre o lume mai bună.”
Potrivit fragmentelor publicate, este pentru prima dată când capul bisericii catolice cere în mod deschis o investigare a acuzațiilor de genocid la adresa acțiunilor Israelului în Gaza. În septembrie, el a spus că atacurile armatei statului evreu asupra Fâșiei Gaza și asupra Libanului sunt imorale.
Papa Francisc: „Apărarea trebuie să fie întotdeauna proporțională cu atacul. Atunci când există ceva disproporționat, se poate vedea o tendință de a domina, care merge dincolo de moralitate. O ţară care cu forţa ei face aceste lucruri, orice ţară vreau să spun, care face aceste lucruri într-un mod atât de exagerat, sunt acţiuni imorale. Chiar și în război trebuie respectată o moralitate. Războiul este imoral, dar regulile războiului indică o anumită moralitate.”
Suveranul Pontif i-a pomenit mereu în rugăciunile lui pe civilii din Gaza și din Israel și a condamnat producătorii de armament, care alimentează conflictele.
Papa Francisc: „Să nu uităm de Palestina, care suferă atacuri inumane. Să nu uităm de Israel. Să nu uităm de toate naţiunile care sunt în război. Există date, frați și surori, care trebuie să ne sperie. Investițiile care produc cei mai mulți bani astăzi sunt cele din fabricile de arme. Câștigă bani din moarte. Să ne rugăm cu toţii pentru pace împreună.”
Papa s-a întâlnit săptămâna trecută cu ostatici israelieni eliberați din Gaza, dar și cu rudele altor civili ținuți captivi în enclavă. Iar în decursul acestui an a primit la Vatican atât familiile evreilor răpiți de Hamas, cât și refugiați palestinienii.