Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Papa Francisc, vizită în Ungaria. Suveranul Pontif va vorbi și despre războiul din Ucraina

Papa Francis va vizita săptămâna aceasta Ungaria, unde se va afla timp de trei zile. Este prima vizită a Înaltului Pontif într-o țară vecină cu Ucraina, de la invadarea țării de către Rusia, în februarie anul trecut.

Despre vizita la Budapesta, Papa a vorbit duminică după tradiționala liturghie la care au participat peste 20 de mii de credincioși.

”Vinerea viitoare voi merge pentru trei zile la Budapesta, în Ungaria, pentru a completa călătoria făcută în 2021 la Congresul Euharistic Internațional. Va fi o călătorie în centrul Europei, care continuă să fie sfâșiată de vântul rece al războiului, iar numărul mare de refugiați pune aduce pe ordinea zilei probleme umanitare urgente.”, a declarat Papa Francisc.

În capitala Ungariei Papa Francisc va vorbi, de asemenea, despre războiul din Ucraina și repeta apelul de încetare a ostilităților și instaurarea păcii.

În prima zi a vizitei, Înaltul Pontif are stabilite întrevederi cu premierul maghiar, Victor Orban, dar și cu alți oficiali de la Budapesta. Pe lângă discuțiile cu autoritățile maghiare, Papa Francis va vizita un centru al refugiaților, dar și Universitatea catolică din Budapesta.

În ultima zi a vizitei, duminică 30 aprilie, papa va oficia o liturghie în aer liber. În total, Înaltul Pontif are programate șase discursuri publice. Papa a mai fost la Budapesta, în septembrie 2021, o vizită fulger de șapte ore, care nu a avut însă valoarea unei vizite de stat. Francisc este al doilea papă care a vizitat Ungaria, după vizitele lui Ioan Paul al II-lea în 1991 și 1996.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE