Palatul Reginei Maria din Mamaia a intrat în administrarea Ministerului Culturii. Fosta vilă regală, un monument istoric, va fi restaurată printr-un acord de finanțare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a anunțat Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Palatul Reginei Maria din Constanța, construit între 1924 și 1926, a trecut printr-o perioadă complicată din punct de vedere juridic; clădirea aparținea Ministerului Economiei, iar terenul unei companii private.
„Astăzi, în sedința de Guvern și după eforturi pe mai multe planuri, acest monument de o valoare excepțională a fost declarat de interes public național și a fost transferat în administrarea Ministerului Culturii, beneficiind și de fondurile necesare pentru achiziționare, conservare si restaurare.
Transferul imobilului se realizează la valoarea stabilită de 5.758.504 lei, prin Raportul de evaluare din data de 29 august 2024. Fondurile necesare pentru achiziționarea acestuia sunt asigurate prin suplimentarea bugetului Ministerului Culturii. Această suplimentare provine din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului pentru anul 2024”, a precizat Raluca Turcan, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Palatul Reginei Maria din Mamaia va fi renovat
După intrarea în administrarea Ministerului Culturii, Palatul Reginei Maria din Mamaia va fi restaurat complet, printr-un acord de finanțare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Monumentul istoric va fi transformat într-un spațiu dedicat activităților și serviciilor culturale.
„După rezolvarea problemelor complexe legate de dreptul de proprietate, am preluat clădirea de la Ministerul Economiei, iar împreună cu Primăria Constanța realizăm procesul de trecere a terenului în proprietatea statului și administrarea Ministerului Culturii.
Palatul Reginei Maria este un simbol al istoriei noastre, pe care, de astăzi, ne angajăm să-l păstrăm pentru generațiile viitoare”, a mai precizat Raluca Turcan.
Cum a fost privatizată ilegal fosta vilă regală Mamaia
În martie 2022, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Palatul Regal din Mamaia a fost privatizat ilegal în anul 2003, situație în care monumentul istoric reintră în patrimoniul statului român. În decizia ÎCCJ se precizează că monumentul istoric a fost vândut de societatea de stat Mamaia SA companiei SC Light System SRL, fără a fi respectat dreptul de preempţiune al statului român.
Hotărârea Înaltei Curți a validat, astfel, decizia pronunțată în anul 2020 de magistrații Tribunalului Constanța prin care contractul de vânzare - cumpărare a fost anulat.
Fosta Vilă Regală Mamaia, cunoscută drept Palatul Reginei Maria, a fost inclusă în 1992 pe lista monumentelor istorice. Acest lucru nu a împiedicat să fie vândută în 2003 firmei „SC Light System SRL“ contra sumei de aproape 850.000 de lei.
După preluare, administratorii firmei nu au făcut investiții, motiv pentru care clădirea-monument istoric s-a degradat ajungând în final o ruină. În 2012, mai mult de jumătate din fosta vilă regală a fost distrusă în urma unui incendiu.
La sfârșitul anului 2018, ministrul Culturii din acea perioadă, George Ivaşcu, a cerut în instanţă anularea contractului de vânzare dintre SC Mamaia şi SC Light System SRL, deoarece Palatul Regal din Mamaia a fost vândut fără ca statul să-şi exercite dreptul de preempţiune.