Cancelarul german Olaf Scholz urmează să se întâlnească, vineri, la Washington, cu președintele american Joe Biden. În discuțiile tete-a-tete, cei doi lideri ar urma să abordeze, cel mai probabil, subiectul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează agențiile dpa și Reuters, citate de Agerpres.
După întâlnirea dintre Olaf Scholz și Joe Biden, nu este prevăzută o conferință de presă. De asemenea, cancelarul german nu este însoțit în acestă vizită de jurnaliști din Berlin, așa cum se întâmplă de obicei. Mai mult, la bordul avionului nu s-a aflat o delegaţie de afaceri.
"Faptul că discutăm mult şi des reprezintă o expresie a calităţii relaţiilor transatlantice şi a bunei cooperări dintre preşedintele american şi cancelarul german", a precizat Olaf Scholz înainte de plecarea la Washington
Întâlnirea Scholz-Biden de la Casa Albă este singura prevăzută oficial, iar ulterior este programat un interviu cu jurnalistul CNN Fareed Zakaria, notează sursa citată.
Un oficial american de rang înalt a respins ipoteza potrivit căreia ar exista tensiuni majore între Washington și Berlin, notează agenția Reuters.
"Relaţia este foarte solidă", a spus acesta, menţionând că discuţiile de vineri se vor axa "în mare parte asupra a ceea ce vom face împreună pentru a susţine Ucraina".
Joe Biden ar putea discuta cu Olaf Scholz despre posibilitatea aplicării de sancțiuni Chinei
Agenția Reuters mai precizează că vizita cancelarului german la Casa Albă are loc într-un context în care, potrivit mai multor oficiali americani, Statele Unite vor să ia pulsul apropiați referitor la posibilitatea de a aplica sancțiuni Chinei în cazul în care furnizează sprijin militar Rusiei în războiul din Ucraina. Nici Washingtonul şi nici Berlinul nu au declarat că au dovezi în acest sens, însă Statele Unite monitorizează îndeaproape situaţia, au precizat oficialii citați de Reuters.
De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz va aborda, cel mai probabil, în cadrul discuțiilor cu președintele Biden un subiect ce a generat controverse în relațiile transatlantice. Este vorba despre subvențiile acordate de SUA pentru tehnologiile "verzi" prin pachetul Inflation Reduction Act (IRA), despre care Germania susține că ar putea crea dezavantaje companiilor sale.
Potrivit criticilor, acest pachet în valoare de 430 de miliarde de dolari ar fi o "palmă" dată Europei din partea principalului ei aliat, într-un moment în care blocul comunitar face deja eforturi pentru a face faţă creşterilor drastice ale preţurilor la energie din cauza războiului din Ucraina. Un grup de lucru SUA-UE discută această problemă, dar Washingtonul a subliniat că nu poate modifica legea, mai menţionează Reuters.
Este a doua vizită a cancelarului la Casa Albă în cele aproape 15 luni de când şi-a preluat funcţia, prima având loc la începutul lui februarie anul trecut.