Practica instalării în funcții cheie a unor persoane cu susținere politică, dar care nu au pregătire și experiență în domeniu, continuă.
Asta, deși autoritățile de la București s-au angajat în fața Comisiei Europene că vor renunța la aceste metode.
Astfel, se face că din luna iunie a fost demarată procedura de selecție pentru concurs la nivelul Transelectrica, iar după două luni s-a văzut că s-a venit cu o serie de soluții politice.
Se face că Victor Moraru, cel care a demisionat de la conducere, în urma presiunii venite de la CE devine membru în directoratul Transelectrica, deși nu are studii în acest domeniu, însă a contat sprijinul politic acordat în continuare de Marian Neacșu, social-democrat și șef al secretariatului general al Guvernului.
Moraru va face echipă cu Ștefăniță Munteanu, care este economist de profesie și director Transelectrica din 2019, de când beneficiază de sprijinul actualului premier Marcel Ciolacu. Tot la nivelul conducerii Transelectrica a fost reconfirmat și Florin Cristian Tătaru, fost deputat PSD.
Practica numirilor politice are loc și la case mai mari. Marți, plenul reunit al Parlamentului va valida noi reprezentanți la nivelul BNR, iar printre ei se regăsesc Aura Socol, soția actualului consilier economic al premierului Ciolacu, dar și Roberta Anastase, singurul candidat care în momentul de față nu are studii în acest domeniu, este absolventă de sociologie și de a Facultății de Științe Politice.