Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

„Nu sunt creștini”. Teologii explică felul în care mesajul extremiștilor a ajuns la mase, printr-un cocktail religios: „Încărcătură de lucruri falsificate în creștinism”

Candidatura lui Călin Georgescu la președinția României a fost oprită după ultima decizie a Curții Constituționale a României. Însă mulți se întreabă de unde tot acest periplu extremist de mai bine de jumătate de an.

Un numitor comun al celor care își spun suveraniști este factorul religios, așa cum a remarcat multă lume, pentru că discursul lor este mereu presărat cu aceste accente. Mai mereu era strecurat câte un „Doamne ajută” în această retorică. Dar această componentă religioasă capătă alte dimensiuni dacă este transpusă greșit, așa cum precizează teologii.

VEZI GALERIA
3 imagini

Teologii explică felul în care mesajul extremiștilor a ajuns la mase

În direct la Euronews, Vasile Bănescu, fost consilier patriarhal, devenit membru CNA, a explicat tot procesul, din această perspectivă. El a făcut o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat în Rusia, acolo unde patriarhul Kiril a binecuvântat războiul, armele, etc.

Vasile Bănescu: „Toți am fost martorii uluiți ai acestui tip de discurs, un discurs gândit, calibrat pentru un anumit segment de populație. Nu întâmplător am reacționat pornind de la acest tip de discurs impregnat cu un tip de religios evident superficial, absolut epidermic, nu întâmplător de acolo pornindu-se, să observăm, încheierea tuturor mesajelor de incitare la ură și violență, cu formula Doamne ajută!

Adică ameninți pe cineva cu moartea, înjuri grosolan și la sfârșit adaugi un Doamne ajută. Când am scris cândva despre asta, unii n-au fost de acord. Dar ducerea în derizoriu a unei invocații curate, care se traduce, de fapt, prin Doamne ajută-mi.

E clar că, dacă ești un om cu capul lucid, nu vei cere ajutorul lui Dumnezeu pentru ceva care contrazice total ideea de Dumnezeu, violența, agresivitatea, crima. Vedeți ce s-a întâmplat în acest război din Ucraina, când inclusiv un patriarh binecuvintează în continuare un război criminal de agresiune, în creștinism neexistând vreodată ideea de război justificat. Te poți apăra dacă te atacă cineva, dar să binecuvintezi arme, rachete, este rezultatul unei inversiuni a teologiei, o răsturnare a ei și a valorilor creștine instrumentalizate politic, mutatis mutandis.

În discursul despre care vorbim, s-au strecurat mereu cuvinte precum Dumnezeu. Cristos, mai puțin, pentru că Cristos nu are legătură cu new age-ul. Dumnezeu e prezent mereu în discursul acestor oameni. Ortodoxism este gârlă, ortodoxie nu este, pentru că e o mare diferență ce am văzut în aceste discursuri violente. Ele sunt expresia unui melanj de ortodoxism, politică de cea mai joasă speță, conspirație. Acesta este cocktailul folosit de acești oameni, incusiv în spațiile publice și în discursurile pe care le au.

Apelul nerușinat la Dumnezeu, pentru a justifica un lucru cât se poate de monstruos, precum e crima și agresivitatea, în general, traduce mentalitatea foarte strâmbă a acestor oameni care se numesc creștini. Nu sunt creștini. Cunosc ceva despre creștinism și miezul creștinismului nu are nici cea mai mică legătură cu tot ce am văzut în aceste două luni."

Care este antidotul pentru un astfel de discurs?

De-a lungul ultimelor luni, specialiștii au asistat neputincioși la efectele unui asemenea discurs. Cum se explică și cum poate fi combătut? Cu toate că rețelele de socialziare au avut un rol extrem de important în această ecuație, întrebarea rămâne de ce s-a întâmplat asta. Totul are însă aceeași esență: educația.

Vasile Bănescu: „E datoria Bisericii să ofere acest tip de educație în ceea ce se numește cateheze, dar o educație în spiritul pur creștin și ortodox, nu ortodoxist, pentru că, din păcate, ortodoxismul și-a făcut loc foarte mult inclusiv în Biserică, ceea ce e o mare eroare și e un element frenatoriu în accesul imaginii Bisericii la oamenii care totuși înțeleg lucrurile.

Acest antidot nu poate fi oferit acum niciunuia dintre cei depre care am vorbit. Acești oameni sunt deja tarați de această mentalitate a ortodoxismului politic. Cu ei, e mai puțin de făcut și de realizat ceva. Ceea ce ar trebui să se întâmple, în varii feluri, începe din Biserică, prin aceste cateheze și care sunt o datorie a preoților, de transmitere a mesajului creștin real.

Dar aici e o altă mare problemă, ca și cu problema datei Paștelui: apar reacții virulente, din păcate, inclusiv în corpul eclesial, care nici nu vrea să audă de adecvarea la o realitate, fie ea calendaristică, fie teologic-creștină curată.

Din păcate, există adunată în timp o foarte mare încărcătură de lucruri falsificate în creștinism. Asta s-a întâmplat de-a lungul foarte multor ani, s-au falsificat multe lucruri în zona creștină și au fost preluate de acești oameni care confiscă religiosul și îl transferă pe Cristos în agent electoral. Asta s-a întâmplat.

Deci antidotul e întotdeauna educația. Educația este inclusiv salvarea unei societăți, care, dacă începe să uite valorile pe care s-a fondat - și e și cazul Europei - începe să aibă probleme. Ceea ce s-a întâmplat la noi s-a întâmplat și pentru că suntem o societate vulnerabilizată și insuficiuent educată."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE