Călin Georgescu nu poate candida la președinția României, în alegerile de pe 4 mai, după ce Curtea Constituțională i-a respins contestația. Reacțiile au curs în valuri, atât în România, cât și în străinătate. În direct la Euronews, experții au analizat cauzele care au dus la această decizie, despre care mulți spuneau că era previzibilă.
Respingerea candidatului lui Georgescu, sub lupa experților
Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice: „Parafrazându-l pe Georgescu, putem spune că ne-am trezit și noi în conștiință, dar ne-am trezit puțin mai târziu decât domnia sa și am reușit, până la urmă - cei puțini care au susținut de la început nocivitatea acestei candidaturi - să convingem instituțiile statului că această candidatură este nocivă. Nu numai că este nocivă, dar este și ilegală și neconstituțională.
Ce s-a întâmplat azi la CCR era absolut previzibil. Nu putea CCR să-și infirme propria jurisprudență, să nu țină cont de propriile legi, de Constituție.
Nu știu de ce domnul Georgescu a insistat să meargă până la capăt. El culege acum toate recordurile de respingeri, a fost respins la CEDO, la BEC, la CCR. Ce poate să spună? Că toate aceste instanțe sunt manevrate de George Soros? Dar în cazul lui, chiar dacă ar fi apelat la Tribunalul Internațional privind Dreptul Mării, ar fi fost și acolo respins. Tot spectacolul ăsta a fost absolut inutil. Era clar că, atâta vreme cât domnia sa nu numai că a făcut declarații, ci și gesturi concrete împotriva ordinii constituționale, nu are cum să pretindă acum să aspire la funcția supremă în stat."
Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial și consultant politic: „Suntem ca după o boală, acum suntem un pic mai șubreziți și în special în partea de pace socială, de unitate din partea populației. Din punct de vedere al instituțiilor, putem spune că ele ies întărite pentru că și-au dezvoltat anticorpi. Până la urmă, a fost un proces extrem de dificil, pentru că nu a fost numai Călin Georgescu și presiunea lui și a votanților săi.
Azi am văzut un Peskov, l-am văzut pe Medvedev, pe Lavrov, după ce, săptămâna trecută, am văzut comunicatul SVR. Deci am avut o presiune enormă din spațiul estic și am avut o presiune și din spațiul vestic. Musk și Vance au făcut afirmații care puteau oarecum influența niște instituții care nu erau pe picioarele lor.
Cred că, în final, instituțiile statului au demonstrat că sunt suverane și independente și se ghidează nu după declarațiile politice ale diverșilor lideri, ci după lege și după cadrul normativ pe care îl au. Din punctul ăsta de vedere, cred că România va ieși întârită. Dacă în perioada următoare se vor găsi resursele ca toată tensiunea socială să fie disipată - aici sunt responsabile principalele partide de guvernământ - cred că, anul viitor, România va fi mult mai bine din toate punctele de vedere."
Georgescu poate candida în Rusia
Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice: „Ce poate să ne facă Rusia? Sigur că sunt declarații pentru publicul intern, în care domnul Georgescu era un fel de erou. L-am văzut pe domnul Medvedev că apăra democrația în România, dar el nu știe ce înseamnă democrație în interior la el.
Nu cred că mai trebuie să fim cutia de viteză accelerată a propagandei ruse. Pot să-i dea cetățenia domnului Georgescu, poate să candideze acolo, dacă vrea. Să știți că și acolo se fac alegeri, dar se știe cine iese președinte. Îi urăm succes, dacă vrea să încerce în Rusia."
Contestația lui Călin Georgescu împotriva deciziei de invalidare a candidaturii la alegerile prezidențiale a fost respinsă de CCR cu unanimitate de voturi. La fel s-a întâmplat în cazul tuturor contestațiilor depuse după deciziile Biroului Electoral Central - validarea lui Nicușor Dan și, respectiv, invalidarea lui Călin Georgescu.