Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nelu Tătaru, prima reacție după ce DNA l-a acuzat de luare de mită. „Nu am atins niciun ban. Au fost niște provocări”

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății vizat de DNA într-un dosar de luare de mită, a declarat că nu s-a atins de „niciun ban” și, împreună cu avocații săi, va cere realizarea unei expertize a imaginilor în baza cărora este acuzat.

Nelu Tătaru a fost demis deja din funcția de președinte al filialei PNL Vaslui, unde se afla în funcție din 2017. Între timp, pentru că anchetatorii vor să facă percheziții acasă la el și să-i verifice dispozitivele electronice, procurorii DNA au cerut aviz pentru ridicarea imunițății fostului ministrul.

Pentru acest lucru, anchetatori au nevoie de un aviz din partea Camerei Deputaților. Între timp, parlamentarii PNL au decis să voteze pentru ridicarea imunității colegului lor și ședința ar putea avea loc luni sau marți, potrivit surselor Euronews.

„Nu am atins niciun ban. Au fost niște provocări. Nu (am luat mită, n.red). Niciodată!

Sunt chirurg de 25 de ani. De 18 și jumătate sunt în Huși. Dacă există în cei peste 20.000 de pacienți pe care i-am internat, pe care i-am tratat și operat sau doar i-am consultat, vreunul care să spună că doctorul Tătaru a condiționat actul medical, atunci vă dau dreptate.

Nu am acceptat (bani, n.red). Mai mult de 60% din timpul meu în Huși este în spital. Spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, mănânc împreună cu colegii mei.

Recunoștința mea este zâmbetul lor, este faptul că ei pot pleca pe picioare acasă”, a spus Nelu Tătaru, prezent în Camera Deputaților.

Fostul ministru al Sănătății a precizat că, prin avocații săi, va face o „expertiză la acele fotografii”, în baza cărora a fost acuzat de luare de mită.

Nelu Tătaru, după ce PNL a anunțat că va vota în favoarea ridicării imunității sale: „Să se dea la o parte orice piedică pentru a se afla adevărul”

„Nu a spus nimeni să nu voteze pentru ridicarea imunității. V-am spus să se dea la o parte orice piedică pentru a se afla adevărul. Sunt nevinovat (...)

Le recomand să împiedice orice obstacol care stă în calea aflării adevărului”, a spus Nelu Tătaru.

De asemenea, avocata sa a precizat că Nelu Tătaru a fost monitorizat timp de șase luni, în acțiune fiind implicați și investigatori sub acoperire.

„Patru investigatori sub acoperire, camere în birou, monitorizare șase luni de zile și cu toate acestea nu s-a făcut niciun flagrant. Dacă într-adevăr domnul Tătatu ar fi fost prins cu vreun ban în mână, dacă într-adevăr domnul Tătaru a luat, a pus mâna pe vreun ban, de ce Poliția care stătea la ușă nu a făcut un proces verbal de flagrant, să-l prindă cu banii în mână!”, a precizat Sandra Grădinaru, apărătoarea lui Nelu Tătaru.

Avocata lui Nelu Tătaru: „Știa că este urmărit, știa că sunt colaboratori în spital”

„Sunt doar martori cu identitate protejată în dosar și colaboratori sub acoperire. Nu vorbim despre persoane care să-și fi declinat identitatea. Toate cele 47 de persoane sunt persoane neidentificate până la acest moment.

Pe înregistrări nu se aude vreodată ca domnul Tătaru să fi cerut ceva sau să fi primit ceva. În înregistrări, domnul Tătaru spune nu de cinci ori.

Rezultă și din dosar că domnul Tătaru știa. În spital sunt oameni cu „ochi albaștri”. Știa că este urmărit, știa că sunt colaboratori în spital”, a mai spus avocata lui Nelu Tătaru.

Fostul ministru al Sănătății consideră că este un „semn” faptul că perchezițiile DNA la biroul său au avut loc în ziua în care se aprobau listele pentru alegerile parlamentare.

„Este în acest moment un dosar clar la adresa mea, în care vreau să aflu și eu adevărul. Faptul că noi nu am știu de dosar până ieri și dumneavoastră ca presă știați mai multe ca noi cred că e este o problemă.

Faptul că acțiunea s-a întâmplat joi dimineață când la 9 dimineață aveam biroul politic și se aprobau listele, cred că este un semn”, a spus el.

De asemenea, Tătaru a spus că telefonul său se află sub sigiu la DNA și că nu a fost contactat „nimeni” din conducerea PNL.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE