Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nave şi avioane militare chineze au trecut linia de mijloc a Strâmtorii Taiwan

Nave şi avioane militare chineze au trecut, vineri dimineaţa, linia de mijloc a Strâmtorii Taiwan, a anunţat ministerul apărării de la Taipei.

Taiwanul a reacţionat trimiţând în zonă mai multe nave şi avioane şi desfăşurând sisteme terestre de rachete pentru monitorizarea situaţiei şi consideră că activităţile forţelor armate chineze sunt extrem de provocatoare. Ministerul taiwanez al apărării a comunicat că militarii săi se vor pregăti de luptă, dar nu vor război.

Beijingul a ordonat exerciţii militare în jurul Taiwanului în contextul recentei vizite la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi.

Aceasta a declarat că Statele Unite „nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul. „Nu vor izola Taiwanul împiedicându-ne să mergem acolo. Am avut vizite la nivel înalt, ale senatorilor în primăvară, în mod bipartizan şi nu îi vom lăsa să izoleze Taiwanul”, a spus ea.

Nancy Pelosi, 82 de ani, care se află în Japonia - ultima etapă a turneului său asiatic - pentru prima dată din 2015, a înfuriat China vizitând Taiwanul marţi şi miercuri, Beijingul considerând acest teritoriu autonom cu 23 de milioane de locuitori ca parte integrantă a teritoriului său.

Acest turneu în regiune „nu a vizat schimbarea statu-quo-ului aici în Asia, nici schimbarea statu-quo-ului în Taiwan", a dat asigurări Nancy Pelosi.

Din 1979, Washingtonul recunoaşte un singur guvern chinez, cel de la Beijing, continuând în acelaşi timp să sprijine autorităţile taiwaneze, în special prin importante vânzări de arme.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE