Naționala de fotbal a României se află la cea de-a treia partidă în preliminariile pentru calificarea la EURO 2024 în Kosovo, țară unde există confruntări violente între kosovari și comunitatea sârbă. "Tricolorii" se află deja la Priștina de miercuri după-amiază.
În acest sens, Federația Română de Fotbal a dat un comunicat în care îi sfătuiește pe suporterii români cum să ajungă în siguranță la meci.
Kosovo - România se joacă pe 16 iunie
Comunicat FRF:
"Federația Română de Fotbal pune pe primul loc siguranța tuturor celor implicați. Din acest motiv, pe lângă dialogul pe care l-a avut și îl are în continuare cu MAE, s-a adresat și UEFA pentru a cere clarificări în ceea ce privește meciul pe care Echipa Națională îl va disputa în Kosovo, în preliminariile EURO 2024, pe 16 iunie 2023. Până la acest moment, nu s-a luat în calcul modificarea locului de desfășurare a partidei.
În ceea ce privește românii care vor face deplasarea pentru a asista la meciul de la Priștina, suporteri sau jurnaliști români, Ministerul Afacerilor Externe, prin Biroul de Legătură de la Priștina, a transmis o serie de recomandări:
Situația de securitate din Nordul Kosovo poate înregistra noi deteriorări în perioada imediat următoare.
Pentru cetățenii români care doresc să se deplaseze în Kosovo, recomandăm ca intrarea pe spațiu să se realizeze pe la frontiera cu Macedonia de Nord (Hani i Elezit – la nord de Skopje) sau cu Serbia (Merdare). Nu recomandăm intrarea în Kosovo pe la Brnjak și Jarinje, deoarece acestea pot fi blocate sau închise de către autoritățile kosovare cu sprijinul trupelor KFOR, dacă situația de securitate se va degrada semnificativ.
Suplimentar, recomandăm suporterilor români ca pe durata deplasării în Kosovo, în special la stadion, să nu scandeze sau să afișeze mesaje politice care pot conduce la reacții din partea spectatorilor gazdă"
- Kosovo - România se joacă pe 16 iunie, de la ora 21:45, în cadrul grupei prelimimare I.
Tensiuni în Kosovo
Violențele din nordul Kosovo au izbucnit la începutul lunii iunie, după ce guvernul kosovar a instalat în funcție primari de origine albaneză în patru orașe. Totul s-a întâmplat în urma unor alegeri locale boicotate de sârbi, în mare parte.
Kosovo a făcut parte din Serbia, dar şi-a declarat independenţa statală, în mod unilateral, în 2008. Belgradul, care nu a recunoscut Kosovo ca stat independent, alimentează în mod regulat tensiunile în partea de nord a ţării, notează dpa.
Astfel, românii sunt avertizați să evite intrarea în Kosovo prin nordul acestei țări, deși drumul este mai scurt. Varianta intrării prin sudul țării, adică prin nordul Macedoniei, ar însemna trecerea prin apropiere de capitala Skopje, adică un ocol de câteva zeci de kilometri, pentru că distanța dintre Skopje și Pristina este de 78 de kilometri.
În cazul alegerii variantei intrării prin nordul Serbiei, se recomandă ocolirea până la granița vestică a statului Kosovo. În acest caz, dacă se trece prin localitatea sârbă Merdare, distanța de aici până la Prostina este de doar 36 de kilometri, însă controalele sunt mai stricte, după cum precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Dacă intră prin vestul Kosovo, prin Serbia, prin Merdare. De la Merdare la Pristina sunt 36 de km.
Ieșirea din Kosovo ar trebui să fie făcută tot pe unde s-a intrat, având în vedere că autoritățile vamale sârbe nu recunosc ștampilele puse de către kosovari pe pașapoarte.
Kosovo a anunțat că a închis granițele pentru mărfurile și vehiculele înmatriculate în Serbia, ca răspuns la agravarea tensiunilor dintre cele două state, care au culminat cu presupusa răpire de către forțele de securitate sârbe a trei polițiști kosovari, în zoan Leposavic.
Însă sârbii susțin că aceștia se aflau pe teritoriul Serbiei, cu arme, GPS și hărți, așa că au fost arestați. Cei trei polițiști au fost numiți "bandă teroristă".
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, l-a acuzat pe prim-ministrul Albin Kurti că "vrea să provoace un război". De cealaltă parte, Kosovo infirmă că aceștia s-ar fi aflat pe teritoriul Serbiei și precizează că ei făceai parte dintr-o grupare de supraveghere a frontierei.
Șeful diplomației UE, Josep Borell, i-a spus lui Kurti să "dezescaladeze situația. În caz contrar, vor exista consecințe politice negative".
- În situaţii de urgenţă, persoanele aflate în Kosovo pot apela numerele de urgenţă locale: poliţia (00383) 192, pompierii (00383) 193 şi ambulanţa (00383) 194.