Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

MSCHF: compania care susține că a injectat apă sfințită în adidași

MSCHF este un hub de artă și creație care sparge normele cu fiecare lansare de produs. Cei mai cunoscuți sunt pentru Jesus Sneakers, niște adidași în tălpile cărora producătorii susțin că au injectat apă sfințită din Israel dar și pentru Satan Sneakers, în talpa cărora aceștia spun că ar fi băgat sânge uman.

MSCHF nu este o companie ca oricare alta. Întrebat de Insider ce profil are businessul lui, Gabriel Whaley, directorul companiei, a răspuns simplu: „Ce brand? Nu știu. Dacă am fi o companie am distruge magia. Încercăm să facem lucruri pe care lumea nu le înțelege”.

Aplicația care te sfătuiește în ce să investești în funcție de zodie

Au lansat pe piață poze cu picioare create de inteligență artificială, o aplicație în care clienții sunt sfătuiți să investească în stockuri în funcție de zodie, pe care apropo, unii chiar au luat-o în serios și un canal de Youtube unde este postat doar un om care mănâncă maioneză dintr-un borcan. Un video de 12 secunde - care a strâns peste 300K de vizualizări.

Produsele lor, digitale sau fizice sunt menite să ironizeze societatea în care trăim. Și tocmai din această cauză sunt și atât de populare. În 2019, Jesus sneakers, un remake MSCHF al unor teniși de la Nike, au fost printre cei mai căutați adidași de pe Google. Au fost purtați de Drake, iar pe piața de resell s-au vândut cu peste 4.000 de dolari.

Apoi, au urmat Satan Shoes, sneakerșii injectați (sau nu) cu sânge uman promovați de Lil Nas - sold out în mai puțin de un minut de la lansare. Nike nu a fost prea fericit cu acest remake a adidașilor și a dat MSCHF în judecată și a câștigat. Pe ei însă nu i-a deranjat prea mult: sneakerșii au fost doar un mod de a arăta că toate companiile de sneakerși acum se bazează pe colaborări pentru a lansa produse populare. Și că orice colaborare, fie ea oficială sau nu, prinde imediat.

Sediul companiei este în Brooklyn New York, unde lucrează 40 de angajați

Tinerii și-au propus să lanseze noi produse o dată la două săptămâni. Dropurile sunt anunțate pe aplicația lor și de cele mai multe ori sold out în doar câteva minute.

Vara aceasta au lansat drop #81: o campanie „Eat the rich” , prin care au trimis camioane cu înghețată prin New York și Los Angeles, care vindeau înghețată în forma celor mai bogați oameni din  lume: Jeff Bezos, Bill Gates, Elon Musk, Jack ma și Mark Zuckerberg. Prețul? 10 dolari/înghețata pentru cine le-a prins.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE