Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mesajul premierului Nicolae Ciucă de Anul Nou. „Am reuşit, fiind uniţi, să facem mai mult decât să rezistăm”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, în mesajul transmis cu ocazia Anului Nou, că românii și-au dovedit solidaritatea în 2022, an care se încheie, s-au confruntat cu provocări „greu de imaginat” şi, pentru că au fost uniți, au reuşit să facă „mai mult decât să reziste”.

„Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reuşit, fiind uniţi, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută şi apreciată în întreaga lume. Pentru că românii au devenit un exemplu, iar calităţile lor au trecut dincolo de graniţe", a afirmat șeful Executivului.

Premierul României, despre criza din anul 2022: „Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme”

Nicolae Ciucă a amintit despre criza ce afectează România, în condițiile în care există un război la graniță. De asemenea, țara se confruntă cu secetă, preţuri mai la energie şi inflaţie.

„Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile şi economia sub povara unei crize dificile. Ne-a adus pentru prima oară după multă vreme războiul aproape de graniţele noastre. Secetă, preţuri mari la energie şi gaze, dar şi inflaţie.

Împreună, am reuşit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creşteri la nivel european. Am investit masiv, susţinând mediul de afaceri şi atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuşi riscurilor economice şi sociale, confruntaţi cu creşteri dureroase de preţuri la utilităţi, alimente, carburanţi", a menționat premierul României.

Nicolae Ciucă: „Vom consolida poziţia noastră alături de partenerii europeni şi aliaţii din NATO”

De asemenea, Nicolae Ciucă a dat asigurări că Guvernul va continua să protejeze interesele cetăţenilor, să sprijine economia şi să aibă grijă de cei vulnerabili.

„Vom consolida poziţia noastră alături de partenerii europeni şi aliaţii din NATO, consolidând parteneriatul strategic cu Statele Unite. Investiţiile în educaţie, sănătate, transporturi, digitalizare şi mediu vor transforma România, apropiindu-ne şi mai mult de modelul de dezvoltare occidental", a precizat Nicolae Ciucă.

În calitate de premier, Ciucă a menționat că a avut „două linii de efort major”: să conducă Guvernul de coaliţie pentru a gestiona crizele şi să intensifice proiectele prin care ţara să îşi dezvolte economia.

„Asigurând acest echilibru, vom putea oferi tinerilor noştri un model de dezvoltare rezilient şi performant", a concluzionat Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE