Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că este nevoie de performanţă în administraţie, iar statul român nu mai poate plăti "doar pentru ca bugetarii să vină la birou".
"Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie", a declarat Marcel Ciolacu la finalul şedinţei de Guvern, transmite Agerpres.
El a adăugat că mandatul Guvernului "este despre reforme şi economie".
"În acest moment, la Guvernul României şi la toate ministerele de linie am anunţat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic: pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat.
Mandatul acestui Guvern este despre reforme şi economie. Mai concret, despre cum facem ca economia să producă mai multă valoare şi locuri de muncă, iar rezultatele să se vadă concret în buzunarele oamenilor. De aceea, în fiecare şedinţă de Guvern veţi vedea că avem pe agendă noi măsuri de stimulare economică. Însă primul şi cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă. Oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat şi să acţionăm încă de săptămâna viitoare", a afirmat prim-ministrul.