Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Maia Sandu: "În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău"

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, spune că Rusia a intensificat acțiunile de destabilizare a ordinii și puterii de la Chișinău, folosindu-se de regimul din regiunea transnistreană.

De asemenea, Maia Sandu a dat asigurări că ţara sa întreprinde toate acţiunile de contracarare a acestor tentative.

"În toată această perioadă, Rusia a încercat să destabilizeze ordinea şi puterea de la Chişinău, de fiecare dată încercând să folosească regimul din regiunea transnistreană. Noi suntem conştienţi de aceste riscuri şi întreprindem toate acţiunile ca să nu permitem aceste destabilizări. Le vorbim şi le comunicăm cetăţenilor despre aceste riscuri, aşa cum am făcut şi anul trecut, când intenţia Rusiei era să răstoarne Guvernul (n.r. de la Chişinău). Împreună cu cetăţenii şi cu instituţiile statului încercăm să ne protejăm de aceste riscuri, dar avem încă de lucru, există încă vulnerabilităţi", a afirmat Maia Sandu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Republica Moldova contează pe ajutorul României

Maia Sandu a punctat că țara sa contează pe sprijinul României și comunității internaționale în această problemă.

"Ştim că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare a situaţiei", a mai spus Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă premiul "Timişoara pentru valori europene".

Premiul a fost înfiinţat în 2024 de Municipiul Timişoara pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE