Ministerul Sănătăţii din Gaza a confirmat marţi 19 morţi într-o lovitură israeliană asupra al-Mawassi, într-o zona descrisă de Israel drept „umanitară", cadavrele fiind identificate în diferite spitale din apropiere, relatează AFP.
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza anunţase anterior 40 de morţi în această lovitură care, potrivit Israelului, i-a vizat pe înalţi responsabili ai aripii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas, la putere în Gaza.
Înainte de ivirea zorilor, în sudul Fâşiei Gaza, „armata de ocupaţie (israeliană) a comis un masacru oribil bombardând corturile pentru persoanele strămutate în zona al-Mawassi din Khan Younis (...), unde au murit 19 persoane (a căror identitate este cunoscută) şi au ajuns în spitale, iar peste 60 de persoane au fost rănite, unele grav" în această lovitură care a afectat corturile persoanelor strămutate, a indicat Ministerul Sănătăţii din Gaza într-un comunicat.
Ministerul a sugerat că bilanţul victimelor ar putea creşte, indicând, fără alte detalii, că „un număr nedeterminat de victime se află încă sub dărâmături, sub nisip şi pe drumuri (...) şi nu au ajuns încă la spitale".