Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Legile Justiției au fost aprobate. PNL, PSD și UDMR au votat „pentru”, USR și AUR „împotrivă”

Controversatele legi ale justiției au fost adoptate de Parlament. Senatorii, care au avut votul decisiv, au trecut legile după dezbateri prelungite presărate și cu momente tensionate.

Cele trei legi se referă la Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară și statutul procurorilor și judecătorilor. Actele normative trebuie promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat pentru cele trei legi ale Justiției, iar USR și AUR au votat împotrivă. USR a anunțat, deja, că va sesiza la CCR pachetul de legi.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat anterior că este convins că, odată adoptate şi promulgate legile Justiţiei, atunci este posibil ca România să aibă, în luna noiembrie, un raport pozitiv în privința MCV. Acest lucru ar însemna că România poate adera cât mai curând la spațiul Schengen.

Opoziția ceruse amânarea votării pachetului de legi până în decembrie, când Comisia de la Veneția ar urma să-și facă publică evaluarea asupra lor. Pachetul de legi este contestat și de o parte din societatea civilă.

Cele trei proiecte de lege au trecut prin Parlament în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor le-a adoptat ca prim for sesizat, iar votul Senatului a fost decizional.

În funcție de decizia judecătorilor CCR, pachetul de legi va ajunge și pe masa președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE