Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucraina schimbă strategia în războiul cu Rusia. Kievul mizează pe războiul asimetric pentru a compensa inferioritatea sa pe front

Ucraina recurge tot mai mult la tactici de război asimetric prin care loveşte nave şi avioane militare ruseşti, precum şi ţinte importante pentru logistica armatei ruse, cum ar fi rezervoare de petrol şi infrastructura feroviară, încercând astfel să compenseze superioritatea pe care o deţin pe frontul terestru trupele ruse, care înaintează pe mai multe sectoare ale frontului profitând de deficitul de muniţie de artilerie de care suferă Kievul din cauza furnizării cu întârziere a ajutorului militar occidental, relatează marţi agenţia EFE.

Forţele aeriene ucrainene susţin că săptămâna trecută au doborât în fiecare zi câte un avion de luptă rusesc (majoritatea avioane de vânătoare-bombardament Sukhoi SU-34) şi în total 15 pe parcursul lunii februarie. Unii experţi cred că Ucraina a reuşit această performanţă după ce a desfăşurat aproape de linia frontului sisteme antiaeriene amplasate anterior mai în spate pentru a-şi proteja ariergarda şi a risca mai puţin distrugerea acestor sisteme. Pe de altă parte, aviaţia militară rusă şi-a intensificat operaţiunile, în special în asaltul asupra oraşului Avdiivka, expunându-se astfel mai mult riscurilor.

Un succes notabil al armatei ucrainene a fost luna trecută doborârea unui al doilea avion rusesc de avertizare timpurie A-50. Mai multe avioane de vânătoare ucrainene au fost doborâte anterior de cele ruseşti cu ajutorul asistenţei oferite de aparatele A-50, care pot urmări simultan 150 de ţinte pe o rază de 230 de kilometri.

Un război asimetric

Cele mai recente episoade ale acestui război asimetric au avut loc marţi, când o navă de patrulare rusă a fost distrusă cu drone navale în apropierea strâmtorii Kerci, potrivit serviciului de informaţii militar ucrainean GUR.

În aceeaşi zi Kievul a revendicat şi un atac cu dronă asupra unui rezervor de petrol în regiunea rusă Belgorod învecinată cu Ucraina. Astfel de atacuri ucrainene asupra infrastructurii petroliere ruseşti (rezervoare şi rafinării) au loc cu regularitate, fiind genul de atacuri în care drone cu cantităţi mici de explozivi au potenţialul de a produce daune semnificative şi în acelaşi timp să perturbe logistica armatei ruse.

O gară din regiunea rusă Kursk a fost de asemenea lovită marţi de drone ucrainene, după ce luni un pod feroviar din regiunea rusă Samara a fost avariat de o explozie.

Dar în pofida rezultatelor bune pe care le dau aceste tactici de război asimetric, ele nu opresc ofensiva terestră a armatei ruse, însuşi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizând că soarta ţării sale depinde în mare măsură de noul ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari încă blocat în Congresul SUA.

"Anul acesta, dacă nu primim nimic, nu vom avea niciun succes", a spus Zelenski într-un interviu acordat postului CNN. El a avertizat de asemenea asupra riscului pierderii controlului asupra rutelor recuperate de Ucraina în Marea Neagră dacă SUA nu furnizează mai multe sisteme antiaeriene şi mai multe rachete antiaeriene, stocul de astfel de rachete de care dispune Kievul fiind diminuat de atacurile ruseşti cu drone şi rachete, la care se adaugă activitatea intensificată a antiaerienei ucrainene asupra avioanelor de luptă ruseşti în zona frontului.

În acest timp, armata rusă îşi continuă înaintarea la vest de fosta redută fortificată ucraineană din oraşul Avdiivka pe care l-a ocupat luna trecută şi nu a permis armatei ucrainene să-şi stabilească o linie defensivă la vest de acest oraş, a spus marţi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu la o o reuniune cu Statul Major al armatei ruse.

"După fuga militarilor ucraineni din bastionul Avdiivka, gruparea militară rusă nu le-a permis să se fixeze pe linia Petrovske-Lastocikine-Severne şi continuă să împingă inamicul spre vest", a susţinut Şoigu. După ce au ocupat Avdiivka, trupele ruse au păstrat iniţiativa în regiunea Doneţk şi au ocupat de asemenea o serie de sate la vest de acest oraş.

De partea sa, Ucraina a descris situaţia din acest sector al frontului drept "dinamică" şi "tensionată", susţinând la rândul ei că pe alocuri a reuşit să recupereze din teritoriul pierdut şi că situaţia se "stabilizează" pe frontul de la vest de Avdiivka.

Preşedintele Zelenski îl aşteaptă acum pe noul comandant-şef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, să se întoarcă de pe frontul din estul Ucrainei cu "propuneri precise" pentru efectuarea unor schimbări în operaţiunile din zonă, inclusiv înlocuirea unor comandanţi.

Sîrski însuşi a publicat pe canalul său de Telegram unele constatări făcute pe front. El a observat acolo că unele unităţi ucrainene reuşesc să respingă inamicul, în timp ce altele, cu aceleaşi arme şi efective, nu reuşesc, menţionând că pe ansamblu situaţia pe front "rămâne dificilă, dar este sub control".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE