Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis: „România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale”

România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă şi tolerantă, a afirmat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

„În România anului 2022, cultura şi tradiţiile minorităţilor naţionale sunt apreciate şi promovate, iar plusvaloarea adusă de acestea este recunoscută de societate. Într-o societate modernă şi democrată dialogul intercultural este în firescul lucrurilor şi devine sursă a prosperităţii. România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă şi tolerantă", a declarat Iohannis la Festivalul "Săptămâna Haferland" de la Criţ, judeţul Braşov.

„România va continua să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă şi tolerantă”

Şeful statului a spus că „devastatoarele" consecinţe ale războiul dus de Rusia în Ucraina asupra zonei de patrimoniu „ne întăresc solidaritatea în jurul valorilor şi principiilor democratice".

„Războiul dus de Federaţia Rusă în Ucraina şi consecinţele devastatoare ale acestuia, inclusiv ale zonei de patrimoniu, prin distrugerea instituţiilor culturale şi a monumentelor istorice ucrainene ne întăresc solidaritatea în jurul valorilor şi principiilor democratice şi ne determină să preţuim mai mult moştenirea istorică şi culturală pe care am primit-o de la înaintaşii noştri", a arătat preşedintele Iohannis.

El a adăugat că autorităţile publice, îndeosebi cele locale, împreună cu cetăţenii, trebuie să înţeleagă că au responsabilitatea de a contribui la păstrarea tradiţiilor şi la protejarea autenticităţii peisajului cultural, pentru a oferi viitoarelor generaţii oportunitatea de a-şi cunoaşte, înţelege şi valorifica rădăcinile identitare.

„Tradiţiile şi cultura României devin un activ economic esenţial în atragerea de investiţii”

Potrivit lui Klaus Iohannis, tradiţiile şi cultura României devin un activ economic esenţial în atragerea de investiţii.

„Turismul şi organizarea de evenimente tematice sunt modalităţi excelente de a încuraja şi de a asigura accesul la patrimoniul cultural, iar acest lucru este valabil deopotrivă la nivel naţional şi la nivelul comunităţilor locale. Istoria, tradiţiile şi cultura noastră devin un activ economic esenţial în atragerea de investiţii în momentul în care sunt recunoscute, respectate şi promovate responsabil. De aceea, o absorbţie adecvată a fondurilor destinate promovării turismului cultural, în special cele europene, devine, dincolo de calitatea de obiectiv administrativ, şi o datorie morală şi un act de responsabilitate", a subliniat şeful statului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE