Președintele Klaus Iohannis a afirmat, într-un mesaj de Ziua Națională transmis la Palatul Cotroceni, că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. În 2024, românii vor fi chemați la urne pentru patru alegeri importante: europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale.
”Vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluţia comunităţilor în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, şi alegerile prezidenţiale, care vor arăta opţiunea românilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat", a spus Iohannis, potrivit Agerpres.
Şeful statului a apreciat că rezultatele alegerilor vor stabili cursul spre care România se va îndrepta în următorii ani.
"Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989. Să nu uităm că drumul către libertate şi democraţie a fost lung şi anevoios şi a implicat sacrificii enorme din partea multor generaţii. Datorită lor, avem astăzi dreptul fundamental de a ne exercita votul, singurul instrument democratic prin care decidem cursul ţării noastre. De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul naţiunii şi, totodată, să rămânem vigilenţi în faţa curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenţi, pot deveni ameninţări reale la adresa principiilor de bază ale societăţii noastre şi a sistemului nostru de valori", a afirmat Iohannis.
Recepția de Ziua Națională de la Palatul Cotroceni, devansată
Recepția organizată vineri la Palatul Cotroceni, de Ziua Națională a României, a fost devansată, deoarece președintele Klaus Iohannis va pleca în cursul serii în Dubai. Șeful statului merge, în perioada 2-4 decembrie, la COP28, cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice.
Klaus Iohannis va avea o intervenţie la acest eveniment în care va susţine necesitatea implementării de urgenţă a angajamentelor deja asumate cu privire la combaterea schimbărilor climatice.
Președinții USR, AUR și UDMR nu au primit invitații la recepția organizată la Palatul Cotroceni de Ziua Națională. Administrația Prezidențială explică faptul că trimite invitații în baza unei legi care stabilește ordinea funcțiilor pentru care se trimit invitațiile. În actul normativ nu este, însă, prevăzut că nu trebuie invitați și liderii Opoziției.