Klaus Iohannis va susţine cota unică şi propunerile Guvernului privind subvenţiile şi sprijinul pentru cetăţenii vulnerabili în privinţa preţului energiei. Președintele României a adăugat însă că nu sprijină „ieşirile populiste şi afirmaţiile de televizor" referitoare la modificările la Codul Fiscal.
„Din partea mea există susţinere pentru cota unică, există susţinere pentru Guvern, care poate să calculeze foarte bine până unde se poate întinde cu subvenţiile şi cu sprijinul pentru cetăţenii vulnerabili când vine vorba de preţul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieşiri populiste şi afirmaţii de televizor, cum că se va face totul pentru ca întotdeauna să fie extraordinar, de grozav, de bine.”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului spune că situația nu se va schimba peste noapte, iar alte discuții despre plafonări și taxe nu își au rostul.
”Situaţia nu se va ameliora peste noapte şi cred că abordarea Guvernului, care este una foarte sobră, serioasă şi bazată pe calcule pe buget, este una care va avea susţinerea mea şi am spus-o şi până acum, iar în ceea ce priveşte discuţia care acum cred că nu mai este chiar oportună despre tot felul de plafonări, taxe, impozite şi aşa mai departe legea spune că aceste chestiuni trebuie lămurite până pe 1 iulie pentru anul următor. În fapt, chestiunile s-au cam terminat şi ceea a anunţat premierul Ciucă şi ce a calculat Guvernul mi se pare şi posibil şi de bun simţ", a spus şeful statului, înainte de participarea la summitul NATO de la Madrid.