Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kiev: Rusia a distrus o centrală electrică de primă importanţă în Herson, înainte de retragerea trupelor

Operatorul naţional ucrainean de energie Ukrenergo a afirmat luni că Rusia a distrus o centrală electrică de primă importanţă în Herson, înainte de retragerea trupelor sale din oraş şi de pe malul drept al râului Nipru, săptămâna trecută, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Centrala energetică ce furniza electricitate pentru tot malul drept din regiunea Herson şi pentru o parte importantă din regiunea Nicolaev (Mikolaiv) este practic distrusă", a scris preşedintele Ukrenergo, Volodimir Kudriţki, pe Facebook, adăugând că este vorba de „consecinţe ale fricii neputincioase ale ocupanţilor înainte de fuga lor".

Forţele ruse s-au retras de câteva zile din Herson, după opt luni de ocupaţie, ceea ce le-a permis soldaţilor ucraineni să intre vinerea trecută în oraş.

În urmă cu două zile, Volodimir Zelenski a spus că forţele ruse au distrus infrastructura critică din oraşul Herson înainte de a-l părăsi, adăugând că autorităţile locale încep să stabilizeze oraşul.

Un convoi al Naţiunilor Unite a intrat luni în Herson, ceea ce reprezintă prima distribuire de ajutor umanitar internaţional în acest oraş, de la capturarea sa, în martie, de către trupele ruse. Într-un comunicat, ONU subliniază că Hersonul are probleme cu alimentarea cu apă şi electricitate, în centrele sanitare lipsesc medicamentele, iar centrele comerciale nu au alimente.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE