Secretarul Trezoreriei SUA sugerează că încetarea războiului din Ucraina este cea mai bună modalitate de a aborda problemele economiei globale.
Aceasta a fost o adresare aparent adresat Rusiei înainte de summitul G20 din Indonezia, relatează AFP.
„Încetarea războiului dus de Rusia constituie un imperativ moral şi pur şi simplu cel mai bun lucru de făcut pentru economia globală”, a declarat Janet Yellen jurnaliştilor, în marja întrevederii cu omologul său francez Bruno Le Maire.
Oficial, invazia Ucrainei nu se află pe agenda clubului celor 20 mari economii ai cărui lideri se reunesc marţi şi miercuri pe insula indoneziană Bali.
Moscova a cerut G20 să se concentreze mai degrabă pe problemele economice şi financiare decât pe probleme politice şi de securitate, potrivit Agerpres.
Dar războiul lansat acum nouă luni de Vladimir Putin are repercusiuni economice profunde, creşterea preţurilor la energie şi la alimente.
Gazda summitului, Indonezia, preluând astfel poziţia multor ţări din Sud, cere negocieri de pace şi refuză să condamne direct Moscova.
Vladimir Putin, care a decis să nu participe la G20 şi este reprezentat de ministrul de externe Serghei Lavrov, se află sub presiune pentru a prelungi acordul existent care permite exporturile de cereale ucrainene şi care expiră la 19 noiembrie.