Ambasadoarea Statelor Unite în Rusia a fost autorizată luni să-l viziteze în închisoare pe jurnalistul american Evan Gershkovich, arestat la sfârşitul lui martie, care potrivit acesteia este "sănătatos", notează AFP.
Lynne Tracy a mers la închisoarea Lefortovo din Moscova, a indicat Departamentul de Stat al SUA. A fost a doua lor întâlnire de la arestarea jurnalistului în timp ce realiza un reportaj din Ekaterinburg (Urali) pe 29 martie.
Evan Gershkovich, vizat de acuzaţii de "spionaj"
Autorităţile ruse au refuzat în mai multe rânduri să acorde o vizită consulară a lui Evan Gershkovich, vizat de acuzaţii de "spionaj" pe care acesta le respinge.
"Ambasadoarea Tracy a informat că Gershkovich este sănătos şi rămâne puternic, în ciuda circumstanţelor", a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Evan Gershkovich, care a lucrat şi pentru AFP, este primul jurnalist străin arestat în Rusia pentru spionaj de la căderea Uniunii Sovietice.
Arestarea lui se înscrie în contextul gravelor tensiuni diplomatice dintre Statele Unite şi Rusia, provocate de conflictul din Ucraina, în care Washington susţine Kievul militar şi financiar în faţa Moscovei.
SUA şi angajatorul lui Evan Gershkovich, Wall Street Journal, resping ca şi el acuzaţiile de "spionaj" formulate de autorităţile ruse. Ei acuză Moscova că l-a arestat din cauza muncii sale de jurnalist. Departamentul de Stat a indicat că va continua să facă presiuni pentru eliberarea lui Evan Gershkovich şi va solicita, între timp, acces consular regulat.
Rusia a declarat că a refuzat un astfel de acces ca răspuns la refuzul american de a elibera vize unor jurnalişti ruşi în aprilie.
Antony Blinken și-a exprimat îngrijorările
Săptămâna trecută, şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a declarat îngrijorat de această lipsă de acces la Evan Gershkovich şi a dat asigurări că Statele Unite fac presiuni "practic în fiecare zi" pentru a remedia situaţia.
"În paralel, continuăm să căutăm modalităţi de a-l aduce acasă", la fel ca pe Paul Whelan, fost subofiţer al infanteriei marine încarcerat de patru ani, a adăugat Blinken.
Ambasadoarea Tracy nu l-a mai văzut pe Whelan din mai.
Un tribunal din Moscova a respins cererea de eliberare a lui Evan Gershkovich pe 22 iunie. Lynne Tracy, care a asistat la audiere, a declarat că Statele Unite sunt "extrem de dezamăgite".
Washingtonul a redus drastic contactele la nivel înalt cu Moscova de la invazia rusă a Ucrainei în februarie 2022, dar a făcut excepţii pentru a aranja două schimburi de prizonieri.
În decembrie, Rusia a acceptat să facă un schimb între vedeta americană de baschet Brittney Griner, închisă, cu Viktor Bout, un traficant de arme rus aflat în detenţie în Statele Unite, după contacte între serviciile de informaţii ale celor două ţări.