Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Jurnalist american, reținut la Moscova. Corespondentul The Wall Street Journal este acuzat de spionaj în favoarea SUA

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei l-a reținut pe jurnalistul american Evan Gershkovich de la publicația The Wall Street Journal. Serviciile secrete rusești îl acuză de spionaj în favoarea Statelor Unite ale Americii, scrie agenția rusească TASS, care citează surse din FSB.       

Rușii îl suspectează pe Evan Gershkovich că ar fi adunat informații clasificate privind activitatea unei fabrici de armament din Rusia.

“FSB a întrerupt activitățile ilegale ale lui Evan Gershkovich, corespondentul american al biroului din Moscova al The Wall Street Journal”, potrivit reprezentanților FSB, citați de TASS.

Jurnalistul a fost reținut în orașul Ekaterinburg și este cercetat penal. The Wall Street Journal a emis o declarație în care își exprimă îngrijorarea profundă privind siguranța lui Evan Gershkovich. Acesta era acreditat la Moscova de către Ministerul rus de Externe.

Gershkovich este primul reporter american care a fost arestat sub acuzația de spionaj în Rusia, după septembrie 1986, când Nicholas Daniloff, corespondent la Moscova pentru U.S. News și World Report, a fost arestat de KGB. El a fost eliberat fără alte acuzații 20 de zile mai târziu, potrivit AP.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE