Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

JD Vance, fără menajamente: „Nici Europa, nici administrația Biden, nici ucrainenii nu au avut vreo cale spre victorie!” Argumente dure pentru negocierile Trump-Putin

Într-o postare pe X, JD Vance vorbește fără menajamente despre slăbiciunea Ucrainei în fața unei Rusii mult mai dotate militar, dar și despre cât de inutil vede ajutorul european, în acest punct al conflictului inițiat de agresiunea Rusiei. Mai mult, alegerile Europei sprijinite din punct de vedere al securității de Statele Unite îi supără pe americani, în viziunea sa.

Vicepreședintele numește continuarea războiului drept ceva „foarte rău” pentru țara lui și explică de ce Donald Trump va juca „America first” la masa negocierilor și nu poate fi tras la răspundere.

JD Vance: Cu Trump președinte nu ar fi început războiul

„Timp de trei ani, președintele Trump și cu mine am adus două argumente simple: în primul rând, războiul nu ar fi început dacă președintele Trump ar fi fost în funcție; în al doilea rând, că nici Europa, nici administrația Biden, nici ucrainenii nu au avut vreo cale spre victorie. Acest lucru a fost adevărat acum trei ani, a fost adevărat acum doi ani, a fost adevărat anul trecut și este adevărat astăzi. Și timp de trei ani, îngrijorările oamenilor care aveau în mod evident dreptate au fost ignorate.” scrie vicepreședintele american.

Postarea lui Vance este un răspuns adresat istoricului Niall Ferguson. Invocând un episod ce-l are drept protagonist pe George Bush senior, în 1990, Ferguson critică alegerea președintelui Donald Trump de a-l numi „dictator” pe Volodimir Zelenski - văzut drept lider „într-un stat suveran invadat”.

JD Vance: Suntem generoși cu aliații, dar ei au politici care deranjează americanii

”Este el conștient de realitatea de pe teren, de avantajul numeric al rușilor, de stocul epuizat al europenilor sau de baza lor industrială și mai epuizată? În schimb, el citează dintr-o carte despre George HW Bush dintr-o perioadă istorică diferită și dintr-un conflict diferit. Aceasta este o altă monedă a acestor oameni: încrederea în istoria irelevantă.” - își continuă mesajul JD Vance.

Trump are de-a face cu realitatea și se concentrează pe fapte, subliniază cel care, prin mesajul din cadrul Conferinței de securitate de la Munchen , a desființat arogant starea actuală a democrației în Europa și, în mod direct, în România.

JD Vance: „În primul rând, în timp ce securitatea aliaților noștri din Europa de Vest a beneficiat foarte mult de generozitatea Statelor Unite, ei urmăresc politici interne (privind migrația și cenzura) care ofensează sensibilitățile majorității americanilor și politici de apărare care presupun o dependență excesivă. ”

JD Vance: America are propriile avantaje asupra ambelor țări implicate în Război

Vicepreședintele american spune că rușii sunt mult mai prezenți numeric și mult mai dotați cu armament decât forțele de apărare ucrainene. Avantaj care va persista, indiferent de sprijinul financiar și militar care va veni din Europa Occidentală.

JD Vance: „ Statele Unite păstrează o influență substanțială asupra ambelor părți implicate în conflict. În al patrulea rând, încheierea conflictului necesită discuții cu oamenii implicați în declanșarea și menținerea acestuia. În al cincilea rând, conflictul a pus – și continuă să pună – accent pe instrumentele politicii americane, de la stocuri militare la sancțiuni (și multe altele). Credem că o continuare a conflictului este dăunătoare pentru Rusia, pentru Ucraina și pentru Europa. Dar cel mai important, este rău pentru Statele Unite. Având în vedere faptele de mai sus, trebuie să urmărim pacea și trebuie să urmărim pacea acum. Președintele Trump a candidat cu această idee în minte, a câștigat și are dreptate în această privință."

Încă o confirmare a politicii lui Trump: America first

În finalul postării, JD Vance a întărit ideea că Donald Trump va pune interesul american mai presus de orice altceva în cadrul negocierilor cu Rusia.

JD Vance: "E un nonsens facil și fără legătură cu istoria să etichetezi drept conciliatorism* orice confirmare a faptului că interesul american trebuie să țină cont de realitatea unui conflict. Și că exact acel interes - nu moralitatea ori analfabetismul istoric (n.r. ignorarea faptelor) - va defini politica Președintelui Trump în săptămânile viitoare. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta!"

  • *conciliatorism - strategie diplomatică de a face concesii (politice, materiale, teritoriale) unui agresor, cu scopul de evita conflictul

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE