Aviatorul Jack Teixeira din Garda Naţională Aeriană a Statelor Unite, acuzat de dezvăluirea unor documente militare secrete, a lansat în trecut ameninţări violente, şi-a folosit computerul de serviciu pentru căutări despre atacuri armate cu victime multiple şi a încercat să distrugă dovezi ale infracţiunilor comise, au afirmat miercuri procurorii federali americani, conform agenţiei Reuters.
Forţele Aeriene ale SUA au anunţat în aceeaşi zi printr-un purtător de cuvânt că au suspendat doi comandanţi, unul pentru operaţiuni şi unul pentru detaşări, din cadrul unităţii lui Teixeira, Escadrila de Informaţii 102. Măsurile împotriva celor doi ofiţeri, a căror identitate nu a fost dezvăluită, vor rămâne în vigoare până la încheierea anchetei Inspectorului General al Forţelor Aeriene şi includ suspendarea temporară a accesului lor la sisteme şi informaţii secrete.
Într-un document de 48 de pagini depus la dosar, Departamentul de Justiţie de la Washington susţine că suspectul în vârstă de 21 de ani trebuie judecat în stare de arest, aducând ca argumente retorica violentă a acestuia, precum şi eforturile sale evidente de a distruge dovezi „sporesc riscul de a dispărea şi periculozitatea sa”.
Procurorii urmează să îşi prezinte punctul de vedere joi după-amiază, în faţa unui magistrat din Worchester, în statul Massachussetts.
Avocaţii lui Teixeira nu au comentat despre dosar; Reuters apreciază că ei vor pleda în faţa instanţei pentru judecarea clientului lor în libertate.
Documentul acuzării, care conţine şi fotografii ale dormitorului suspectului din timpul percheziţiei domiciliare efectuate de FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA), arată că inculpatul a folosit în 2022 computerul de serviciu pentru a căuta cazuri celebre de atacuri armate, cu ajutorul unor cuvinte-cheie cum ar fi "Uvalde", "Ruby Ridge" sau "Las Vegas shooting" (atacul armat din Las Vegas).
Teixeira a încercat să distrugă dovezile
La percheziţie, agenţii FBI au găsit o tabletă, un laptop şi o consolă de jocuri - toate distruse şi aruncate într-o pubelă. Procurorii adaugă că au găsit dovezi conform cărora Teixeira le-a cerut altor utilizatori de internet să „şteargă toate mesajele”.
Jack Teixeira a fost inculpat luna aceasta de încălcarea Legii Spionajului, în legătură cu copierea ilegală şi transmiterea de materiale sensibile din domeniul apărării, şi de transportul ilegal al unor astfel de materiale într-un loc neautorizat. Procuratura susţine că pentru faptele respective condamnarea poate merge până la 25 de ani de închisoare; potrivit unor experţi în domeniul juridic, legea menţionată prevede în contextul dat un maximum de 10 ani de detenţie într-un penitenciar federal, însă la dosar s-ar putea adăuga şi alte acuzaţii.
Documentele vizate de anchetă ar putea constitui cel mai grav incident de securitate din SUA după cel din 2010, când site-ul de internet WikiLeaks a publicat peste 700.000 de documente, materiale video şi corespondenţe diplomatice. Pentagonul a afirmat că acţiunile lui Teixeira au fost „intenţionate” şi constituie „infracţiuni grave”.
Teixeira a accesat începând din februarie 2022 sute de documente secrete
Procuratura a arătat în cadrul argumentelor privind detenţia lui Teixeira pe durata procesului că acesta a accesat începând din februarie 2022 sute de documente secrete fără legătură cu atribuţiile sale de serviciu şi a început să publice informaţii secrete în mediile sociale din decembrie anul trecut. „Daunele provocate deja de inculpat securităţii naţionale a SUA sunt imense. Daunele pe care inculpatul poate încă să le provoace sunt extraordinare”, subliniază actul depus la dosar.
Documentele secrete distribuite de Teixeira conţin diverse informaţii strict secrete despre aliaţi şi adversari ai Statelor Unite, inclusiv detalii despre apărarea antiaeriană a Ucrainei şi despre serviciul israelian de spionaj Mossad. Procurorii afirmă că au găsit dovezi conform cărora el ştia că este vorba despre informaţii secrete - întrebat despre asta într-un grup de dialog online, a răspuns că „aşa era tot ce v-am spus până acum”.
Inculpatul a încercat de asemenea, potrivit procuraturii, să împiedice obţinerea de dovezi şi să influenţeze martori. Istoricul lui este marcat de probleme încă din adolescenţă; la 18 ani, cererea lui de eliberare a unui act de identitate pentru posesia de arme a fost respinsă din cauza unor remarci făcute încă din liceu despre „arme, inclusiv cocteiluri Molotov, arme în şcoală şi ameninţări rasiste”.
El a făcut comentarii violente despre omoruri şi în mediile sociale, inclusiv într-un material online din noiembrie 2022 în care afirma că dacă ar putea „ar ucide o grămadă de oameni” pentru a-i „stârpi pe cei cu minţi slabe”.
În 10 februarie anul acesta, Teixeira a cerut sfatul unui utilizator despre tipul de puşcă uşor de utilizat din spatele unui vehicul de teren parcat lângă „o ţintă de pe trotuar sau de pe o verandă”.
„Nu există nicio condiţie pentru eliberare care să poată fi stabilită pentru a asigura în mod rezonabil că el se va prezenta în instanţă sau pentru siguranţa comunităţii (...) Trebuie să fie închis”, au concluzionat procurorii.