Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Israelul a lansat cea mai mare operațiune militară din ultimii ani în Cisiordania

Israelul a început o ofensivă majoră, atât aeriană, cât și terestră, în orașul Jenin din Cisiordania ocupată. Aceasta este cea mai mare operațiune militară din ultimii ani în teritoriile palestiniene.

Cel puțin patru palestinieni au fost uciși și 28 au fost răniți în atacul care a început luni, în jurul orei 1.00, iar bilanțul victimelor este posibil să crească, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății.

"Ceea ce se întâmplă în tabăra de refugiați este un adevărat război", a declarat un șofer de ambulanță palestinian, Khaled Alahmad, citat de The Guardian. "Au fost lovituri aeriene. De fiecare dată venim cu aproximativ cinci-șapte ambulanțe și ne întoarcem plini de răniți."

Operațiunea de la Jenin a dus la proteste peste noapte în toată Cisiordania, inclusiv la un punct de control din apropierea orașului Ramallah, în care un palestinian a murit după ce a fost împușcat în cap de armată. Sistemele de apărare aeriană ale Israelului au fost puse în alertă pentru posibile tiruri de rachete din Fâșia Gaza.

Un purtător de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că operațiunea din Jenin a fost un raid concentrat, la care au participat efective de mărimea unei brigăzi și că Israelul nu intenționează să păstreze terenul. În zorii zilei de luni, dronele continuau să survoleze orașul. IDF a efectuat luna trecută primul atac cu drone din ultimii 15 ani în Jenin.

Tabăra de la periferia orașului Jenin a fost înființată în anii 1950. În zonă locuiesc în prezent aproximativ 11.000 de persoane. Sute de luptători înarmați ai unor grupări militante, inclusiv Hamas, Jihadul Islamic și Fatah, au sediul acolo. Brigăzile Jenin, o unitate formată din bărbați înarmați din diferite facțiuni, a fost acuzată de mai multe atacuri teroriste împotriva cetățenilor israelieni, în condițiile în care tensiunile sunt în creștere în Israel și în Cisiordania în ultimele 18 luni.

Operațiunea Breakwater

Jenin și orașul Nablus din apropiere au fost țintele principale ale operațiunii israeliene Breakwater, care durează acum mai mult de un an și care a implicat raiduri aproape în fiecare noapte. Operațiunea a dus la unele dintre cele mai aprige lupte din Cisiordania de la încheierea celei de-a doua Intifade, în 2005.

Peste 180 de palestinieni și 24 de israelieni au fost uciși în acest an în contextul escaladării violențelor. Lucrul acesta alimentează temerile potrivit cărora regiunea se îndreaptă spre un nou conflict la scară largă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE