Şapte persoane au fost ucise în urma unei explozii produse la o benzinărie în nord-vestul Irlandei, a anunţat sâmbătă poliţia locală, relatează Agerpres. De asemenea, poliţia a mai indicat că opt persoane au fost spitalizate, în timp ce „căutarea altor victime continuă”.
Mai multe echipe speciale s-au deplasat la fața locului
Explozia a survenit vineri după-amiază în localitatea Creeslough. Imagini arată pagube provocate de deflagraţie în benzinărie, dar şi la faţadele clădirilor vecine. Poliţia, pompierii, serviciile de ambulanţă şi gărzile de coastă irlandeze, serviciul de ambulanţă aeriană din Irlanda de Nord, precum şi o echipă de specialişti ai provinciei britanice s-au deplasat la faţa locului sâmbătă.
Spitalul universitar din Letterkenny, situat la 24 km de benzinărie, a fost plasat în stare de urgenţă şi a indicat într-un comunicat că se ocupă de „rănile multiple” ale victimelor.
Într-un comunicat, premierul irlandez Micheal Martin, a declarat că „gândurile şi rugăciunile sale se îndreaptă astăzi spre cei care şi-au pierdut viaţa şi cei care au fost răniţi în această explozie devastatoare”.
„Locuitorii insulei vor fi loviţi de acelaşi sentiment de şoc şi de devastare totală, ca şi locuitorii din Creeslough faţă de această pierdere tragică de vieţi omeneşti”, a declarat el, mulţumind membrilor serviciilor de urgenţă care au lucrat „toată noaptea în circumstanţe extrem de traumatizante”.