Încă din copilărie a știut că din artă va face o profesie, că va călca pe urmele tatălui și ale bunicului său, Ștefan Bănică.
Student în ultimul an la UNATC, secția actorie, Radu Bănică a cunoscut emoția scenei. De la rolul Richard al III-lea, pe care l-a jucat încă din anul doi de studiu, până la personaje mai puțin cunoscute, dar pe care iubitorii de teatru le-au îndrăgit.
„Am fost Richard. A fost o responsabilitate foarte mare, mi-am dat seama că este un rol foarte greu și mi-a plăcut un pic să ies din sfera asta a comediei, pe care o am, vreau să cred, genetic. Pentru că, pe cât îmi place să fac lumea să râdă sau să fac haz de necaz, sau să fiu o fire comică, îmi place să schimb un pic foaia câteodată, pentru că e altceva. Chiar mă simt eu diferit și îmi place cum mă simt”, a spus Radu despre jocul actoricesc.
„Să zicem că te arunci cu parașuta. Prima oară când te arunci simți că îți cade lumea, gata, că nu mai poți de emoții și după, pe parcurs ce te arunci de mai multe ori, te obișnuiești cu ideea. De fiecare dată va fi o emoție, doar că știi că va fi bine. O emoție de care profiți și din care te încarci. Adică, fără emoție nu ai ce să transmiți. Nu ai emoții, nu transmiți emoții”, a definit Radu Bănică emoția scenei.
În ceea ce privește dragostea pentru teatru, Radu a spus că îi place foarte mult să se implice în povești prin teatru: „Mi se pare o experiență foarte frumoasă, că te duci la teatru și, practic, tu privești intimitatea unui om de pe scenă. Adică, poți să fii acea a treia persoană dintr-o conversație de doi.”
Inspirat de Timothée Chalamet
Este fascinat de Timothée Chalamet, unul dintre cei mai tineri actori nominalizați la Oscar, cunoscut pentru roluri din filme precum Call me by your name sau Dune.
Radu Bănică se lasă inspirat și de generația de aur. Regretă că nu l-a întâlnit pe bunicul său, Ștefan Bănică, însă a urmărit toate înregistrările cu acesta. Mai mult decât atât, le știe pe de rost.
„Îmi place să urmăresc metoda fiecărui actor și să văd procesul său de gândire, pentru că, până la urmă, fiecare are procesul lui individual de a prelucra informațiile”, a mai spus tânărul.
Dacă trebuie să muncești pentru tot restul vieții, trebuie să faci ceva ce îți place.
Întrebat ce înseamnă teatrul pentru noua generație și dacă actoria este o profesie din care se poate trăi, Radu a răspuns că: „Industria asta a muzicii, a actoriei, industria de entertainment este o industrie foarte competitivă. Depinde și de pasiunea și de iubirea ta pentru meseria asta, pentru că eu, când am dat în plină pandemie la actorie, mi-am asumat riscul că, uite, doi ani de zile nu au fost spectacole. Mi-am asumat riscul că, Doamne ferește, s-ar putea să ajung într-un impas financiar. Dar consider că, dacă trebuie să muncești pentru tot restul vieții, trebuie să faci ceva ce îți place.”
Radu Bănică își dorește să meargă cu ambele cariere în paralel, atât muzica, cât și actoria. Mai mult decât atât, nu este deranjat de comparațiile cu tatăl său, Ștefan Bănică Junior.
„Nu mă deranjează, sunt perfect normale. Și el le-a trăit la rândul lui cu tatăl său, bunicul meu. Așa că, mă bucură când primesc comparații pozitive, că, uite, ai timbrul tatălui tău, prezența scenică. Dar sunt și multe negative, dar până la urmă suntem tată - fiu, suntem diferiți. Suntem doi oameni. Adică, să fiu sincer, avem, și cred că asta este frumusețea acestei profesii, avem două metode și stiluri diferite ca actori. Și un spectacol e ca un tablou. Ai nevoie de mai multe culori, mai multe metode de a picta. Și mi se pare că fiecare se completează reciproc”, a mai spus tânărul.
Ambiționat de propria sa dorință și dragoste pentru actorie
„Pe mine mă ambiționează pur și simplu propria mea dorință. Adică, că îmi spune cineva că nu ești la fel de bun ca tatăl tău sau că nu îl vei ajunge, nu mă atinge. Pentru că eu nu fac această meserie ca să-l depășesc pe tata. Dacă se va întâmpla, nu mă supăr, dar o fac pentru mine. Să o fac la nivelul la care mi-am propus și asta este motivația mea, pentru sufletul meu, că, până la urmă, trebuie să muncim și pentru noi.”
Deși îl uită oriunde merge, telefonul este mijlocul prin care reușește să rămână în contact cu prietenii săi și să fie la curent cu tot ce e nou. De asemenea îl liniștește să îi știe pe cei apropiați bine.
Când eram mic, ascultam doar ce asculta tata.
„Când eram mai mic ascultam doar ce asculta tata. Acum stau și mă gândesc, cred că a fost o mare influență în alegerea muzicii pe care o ascultam. (...) Și, de curând, pentru că îmi doresc și eu să intru în această industrie muzicală, am început să studiez și piața de la noi, și piața de afară. Pentru că sunt curios”, mai spune artistul.
Anul acesta, Radu Bănică a lansat prima sa piesă, That part of me, pe care a scris-o chiar el. Și nu este singura piesă pe care acesta a scris-o - mai sunt multe altele care așteaptă să fie lansate.
În timpul facultății, a luat contact și cu teatrul muzical, însă în acest moment se află în repetiții pentru un spectacol independent, HeartBeat, de Eduard Petru Jughirgiu.
Radu Bănică numește această nouă producție „una dintre cele mai complexe producții din care a făcut parte până acum.”
„Este 98% cântat, două ore și jumătate și de-abia aștept să vină publicul să vadă la ce am muncit noi în ultimele luni. Pentru că este un produs foarte sincer, 100% original și chiar sunt mândru că fac parte din proiectul ăsta. Eu cred în el cu toată ființa”, a mai spus tânărul.
Despre rolul său din HeartBeat, Radu spune că este un rol cu care se aseamănă în anumite aspecte.
Cum își construiește personajele
De obicei, în construirea unui personaj, Radu ține cont de indicațiile amănunțite alte regizorului, însă vine și cu propria sa viziune asupra personajului.
„Este un mix. Contează foarte mult un mix, pentru că eu, când primesc un personaj, dacă este un personaj cunoscut, precum Richard al 3-lea, poate să dea regizorul câte indicații vrea, pentru că Richard al 3-lea e Richard al 3-lea. Adică este și bazat pe fapte reale, dar când primești un alt rol, cum a fost, de exemplu, rolul acesta de la zero, pe lângă tenta personală și fișa de personaj pe care mi-am făcut-o eu, mă ajută și niște indicații de la regizor. Însă îmi place când primesc un personaj să-i cunosc sau măcar să îmi dau seama de trecutul său, de modul său de a gândi. Ca toate aceste obiceiuri pe care le are el să le pot transmite prin mine.”
Radu Bănică crede că sunt mulți actori talentați, însă neangajați și speră ca în viitorul apropiat să existe cât mai mulți consumatori de teatru muzical: „Eu sper ca prin acest proiect, HeartBeat, să trezim interesul pe această ramură a teatrului și să avansăm ca artă. În Anglia, oamenii vin din toate colțurile lumii ca să vadă un musical în Londra. Hai să facem și noi măcar din toate colțurile Bucureștiului să venim la spectacol, la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, pe 17 și 18 decembrie.”
