Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în august, ceea ce menţine presiunile asupra Băncii Centrale Europene să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului în septembrie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform unei estimări preliminare publicate miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 9,1% în august, depăşind precedentul maxim istoric de 8,9% înregistrat în iulie. Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat depăşeşte estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 9%, şi este cu mult peste ţinta BCE, de 2%.
La fel ca şi în lunile precedente, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare de 38,3%, mai redus totuşi faţă de creşterea de 39,6% înregistrată în iulie, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au avut un avans de 10,6%, după o creştere de 9,8% în iulie.
De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut până la 5,5% în august, de la 5,1% în iulie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie în august se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Estonia (25,2%), urmată de Lituania (21,1%) şi Letonia (20,8%). La polul opus, cea mai mică creştere a preţurilor se înregistrează în Franţa (6,5%), Malta (7,1%) şi Finlanda (7,6%).
Taguri
ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE
Papa Francisc și-a petrecut ultima zi lucrând, deși medicii i-au spus că are nevoie de două luni de odihnă
După ce a petrecut mai mult de cinci săptămâni în spital din cauza unei pneumonii duble, medicii i-au spus Papei Francisc că are nevoie de două luni de odihnă - dar liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a continuat să lucreze până la sfârșit.
Apartamentul oficial al Pepei Francisc a fost sigilat. Procesul a fost supravegheat de cardinalul american Kevin Farrell
La sigilare au mai participat secretarul de stat Pietro Parolin și arhiepiscopul venezuelean Edgar Pena Parra, șeful Afacerilor Generale ale Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.
Testamentul Papei Francisc: Mormântul simplu, direct în pământ, să aibă numai cuvântul „Franciscus”
Vaticanul a făcut public testamentul lăsat de Papa Francisc, datat în 29 iunie 2022, în care Suvernaul Pontif vorbește despre „ultima călătorie pământească” și locul unde vrea să fie înmormântat.
Posibila cauză a morții Papei Francisc: Decesul nu ar fi survenit din cauza problemelor respiratorii
Potrivit unor surse bine informate, citate de agenția italiană ANSA, una dintre posibilele cauze ale morții Papei Francisc ar putea fi o hemoragie cerebrală, și nu complicațiile respiratorii cauzate de pneumonia severă de care suferise recent.