Rata anuală a inflației în Turcia a ajuns la 58,9% în luna august, acesta fiind cel mai ridicat nivel atins din decembrie 2022, potrivit datelor oficiale publicate de autoritățile de la Ankara, citate de Euronews.com.
Prețurile au crescut cu aproape 60% comparativ cu luna august 2022. În schimb, analiștii vorbesc, însă, despre o majorare de 9,1% comparativ cu luna precedentă, ceea ce a alimentat deprecierea lirei turcești.
După opt luni de declin, rata inflației a cunoscut o creștere accelerată în luna iulie, ajungând la 47,8%. Cel mai scăzut nivel a fost atins în luna iulie, în timp ce maximum a fost înregistrat de 85,5% în octombrie 2022.
Datele oficiale nu ar scoate în evidență toate problemele cu care se confruntă Turcia. Economiștii independenți din cadrul the Inflation Research Group (Enag) susțin că prețurile bunurilor de larg consum au crescut cu 128% de la un la altul.
Banca Națională a Turciei, care are rolul de a menține stabilitatea prețurilor, a crescut dobânda de referință de la 8,5% la 25% pentru a contracara inflația.
La sfârșitul lunii iulie, când inflația a început să crească din nou, Banca și-a revizuit estimările, avertizând că rata inflației inflația va ajunge la 58% până la sfârșitul anului 2023 - mai mult decât dublul previziunilor anterioare - înainte de a reveni la "stabilitate" din 2025.
Turcia se confruntă cu o inflație de două cifre de la sfârșitul anului 2019, ceea ce a generat scumpiri în lanț și creșterea costul vieții la un nivel greu de suportat de familiile din întreaga țară.