Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Incendii și secetă severă în Spania. Oamenii sunt disperați și se roagă pentru ploaie

Pompierii spanioli continuă lupta pentru a stinge incendiile de pădure care au afectat peste patru mii de hectare în regiunea Castellon din estul Spaniei. Din cauza rafalelor de vânt, flăcările se extind rapid. Iar agricultorii din țară, împreună cu biserica organizează ceremonii în care se roagă pentru ploaie.     

Peste 1.500 de oameni au fost evacuați din zonele în care există riscul ca incendiul să se extindă și la casele oamenilor. Premierul spaniol a anunțat că cei care sunt nevoiți să-și părăsească locuințele vor primi ajutor de la Guvern. În acest an, pe fondul secetei îndelungate, sezonul incendiilor a debutat mult mai devreme. În estul țării fermierii spun că sunt disperați și s-au adresat bisericii să reînvie tradiția slujbelor pentru a chema ploaia.   

”Dacă au venit atât de mulți oameni aici este pentru că suntem cu toții un pic disperați. Sperăm ca și de data aceasta să aibă efect și să obținem apa atât de mult dorită în lacurile de acumulare și pentru tot ce este nevoie. Este nevoie de apă pentru toate,” a spus un bărbat.

306.000 de hectare au ars în 2022

”Dacă nu plouă până în două săptămâni este foarte complicat să explicăm cu ce situație ne vom confrunta. Cel puțin în această zonă a plouat puțin în toamnă, dar în multe regiuni din Catalonia este secetă încă din primăvara trecută,” a explicat un alt bărbat.

Mai multe primării din Spania au restricționat consumul de apă, inclusiv pentru irigații, după ce anul 2022 a fost al șaselea cel mai secetos de când se fac înregistrări.

Incendiile nu numai că distrug terenuri și case, dar expun oamenii la niveluri periculoase de poluare a aerului. Particulele de fum, inclusiv monoxidul de carbon, se pot răspândi pe mii de kilometri, provocând probleme respiratorii, dureri de cap și greață.

De asemenea, incendiile de mare intensitate pot deteriora solul, provocând eroziune, reducând substanțele nutritive și împiedicând absorbția apei. Toate acestea duc la pierderea biodiversității.

În 2022, în Spania, 306.000 de hectare au fost pierdute din cauza incendiilor de vegetație. Acest lucru a fost de peste trei ori mai mult decât în anul precedent, potrivit Statistica. Cel mai grav incendiu din țară a devastat 60.000 de hectare din Sierra de la Culebra, în nord-vest.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE