Horia Colibășanu este unul dintre cei mai cunoscuți alpiniști din lume, ca realizări. Românul tocmai a bifat al doisprezecelea vârf ca înălțime de pe planetă, Broad Peak, cu o altitudine de 8.051 de metri, aflat la granița dintre Pakistan și China. Este al zecelea vârf de peste 8.000 de metri din lume, iar ascensiunea finală a durat 12 ore.
În drumul spre acest vârf și-au pierdut viața, de-a lungul timpului, 37 de persoane. Doar anul trecut au murit două, în urma unor căzături. Cele mai multe decese au survenit în 2013, când și-au pierdut viața șase persoane.
Alpinistul a vorbit, la Euronews, despre provocările pe care le întâmpină în aceste expediții și a dat detalii despre care nu mulți știu. El a vorbit și despre șerpași, acei ghizi care însoțesc alpiniștii în ascensiunea lor. Însă una dintre marile dileme ale medicinei este cum de reușesc aceștia să reziste la asemenea altitudini, unde oxigenul este precar.
Horia Colibășanu: "Nici medicina modernă nu poate explica"
"Pe Everest gâfâi ca și cum ai alerga, doar că faci un singur pas în acel minut și aștepți, nu poți să faci următorul pas, pentru că ai ajunge să te sufoci. Aștepți să încarci din nou cu oxigen, ca o baterie terminată. De aceea, ultima sută de metri spre vârful Everest durează o oră și ceva.
Șerpașii sunt născuți, de câteva sute de ani, la 3.500 de metri, acolo este țara lor. Și deja sunt modificări genetice care îi ajută foarte mult și care nici nu sunt explicate foarte bine de medicina modernă. Nu se bazează doar pe numărul crescut de globule roșii, ci pur și simplu ei au o adaptare mult mai specială, adaptare care și la mine a apărut după 20 de ani de expediții. Am stat doi ani și jumătate în tabere de bază, la peste 5.000 de metri și am avut multe ascensiuni, cel puțin 16 la 8.000 de metri.
Și chiar dacă nu toate au reușit și nu am ajuns pe vârf, organismul începe să se adapteze. S-au schimbat foarte mult lucrurile la mine, în 20 de ani, iar la ei, în 300 de ani, generații după generații, e clar că e cu totul altceva. Toți cei care sunt adaptați bine acolo și sunt antrenați par supraoameni acolo. Cei care par foarte dezavantajați, de fapt, de multe ori, sunt cei care merg cu oxigen și cu ajutorul șerpașilor. Pentru că ei, chiar și cu oxigen, se mișcă încet, se mișcă de multe ori mai încet decât noi, cei care mergem fără oxigen", a explicat Horia Colibășanu.
Horia Colibășanu: "Pe ghețar erau plus 40 de grade"
Una dintre cele mai mari mari probleme de care s-a lovit Horia Colibășanu a reprezentat-o temperatura. El a explicat ce a simțit în această ultimă expediție și cum e posibil ca organismul uman să se adapteze în timp atât de scurt la oscilații de temperatură de la minus 35, la plus 35 de grade.
"La 8.000 - 8.500 de metri, de cele mai multe ori se ajunge la minus 35 de grade. Frigul acesta este de fapt cea mai mare luptă, e o luptă mai mare decât cu aerul rarefiat, din cauză că, în lipsa oxigenului, nu se produc arderi și atunci e și mai frig. Nu te poți încălzi, nu te poți mișca să produci căldură, nu pentru că nu ai putere sau că nu ai vrea, ci din cauză că nu ai oxigen să produci această căldură. Și frigul este resimțit ca și cum ar bătea vântul cu 60 - 80 km/h, este o senzație destul de dură mai ales dimineața, la ora 5, când este cel mai frig și ești în drumul spre vârf, la o cotă destul de mare.
Anul acesta a fost o problemă, la coborâre, după două zile de la ascensiune, pe ghețar erau plus 40 de grade. Iar aclimatizarea se produce și într-un sens și în celălalt. Mie îmi era foarte cald, nu am reușit să mă aclimatizez la căldură și mi-a fost foarte greu la întoarcere. Plus 40 de grade pe ghețar, la Karakorum, la 4.000 de metri. Eu eram la 4.000 de metri și era încă atât de cald. E Pakistan, e subecuatorial, era cald.
Mai rău a fost după încă vreo două zile, când am coborât la 700 - 800 de metri, în capitala Islamabad, unde erau 36 de grade, dar cu umiditate foarte mare, aproape că mi se făcea rău dacă mergeam mai mult de 300-400 de metri, pentru că organismul meu era calibrat să funcționeze la minus 20. A fost o experiență destul de dură, am suferit, de fapt, mai mult de cald decât de frig în această expediție", a dezvăluit Horia Colibășanu.
Ratarea vârfului, deși te afli la 100 de metri distanță
Însă chiar și cei mai experimentați alpiniști se pot confrunta cu o problemă aparent ciudată. Ei pot rata vârful, deși se află la 100 de metri distanță.
"De multe ori, sunt vârfuri care nu au foarte vizibil punctul cel mai înalt. Câteodată este ascuns după o creastă și poți să-l ratezi, iar de multe ori este un platou care are niște ridicături și nu știi exact care este vârful. De data aceasta a fost ceață și nu se vedea și a trebuit să iau puncte GPS să le trimit acasă să le verific și să mi se spună că sunt la 130 de metri de vârf, sau la 100, să iau până la urmă punctul final unde era vârful. Mai mulți alpiniști au luat punctul ca să fim siguri și să știm că ne-am făcut poza de vârf pe vârf. Au fost mai multe situații în care oamenii au ratat.
Nu prea sunt cărări acolo, nu există cărări, este ghețar de multe ori, stâncă. Sunt cățărări, depinde de munte cât de multă cățărare e și cât de dificil e traseul, dar în niciu caz nu e o potecă și nu e o chestie bine stabilită, semnalizată și sigură. Trebuie să mergi de multe ori legat de coardă pentru a nu cădea în crevase, trebuie să te cațeri.
Anul acesta, ultimele două pasaje tehnice de cățărare nu au mai fost asigurate cu corzi și a trebuit să ne cățărăm fără coardă, fiecare pe riscul lui dacă vrea să ajungă pe vârf. Era o porțiune care, pentru mine, nu era foarte dificilă, nu era foarte tehnică, dar dacă ai fi căzut acolo, te duceai câteva mii de metri. Trebuia să fii foarte atent, era o prăpastie foarte mare. Se întâmplă accidente și, de multe ori, îți pierzi focusul din caza altitudinii, ești foarte obosit, amețit, ai urcat de dimineața de la ora 1 până la ora 1 ziua. După 12 ore de cățărare, e destul de ușor să faci greșeli", a spus Horia Colibășanu.
Cum i-a fost salvată viața unui șerpaș, "cu forța"
Alpinistul român a dezvăluit un moment prin care a trecut unul dintre șerpași. Cu toate că aceștia sunt adaptați la acele condiții, există momente în care organismul nu mai face față.
"Ce mai frecvent pericol este boala de altitudine, oamenii se simt foarte rău, fac edem pulmonar sau edem cerebral, apoi sunt unii care cad, care pur și simplu nu-și pot păstra focusul, de multe ori din cauza acestor probleme medicale și își pierd echilibrul și cad, dacă nu sunt zone asigurate cu corzi. De multe ori, oamenii se rătăcesc, pierd ruta și ajung în zone de abrupt și nu mai reușesc să coboare de pe munte.
Chiar acum un porter a făcut rău de altitudine, scuipa sânge. A fost salvat de doi alpiniști, care au luat cu forța, de la colegii lui, oxigen și o mască și l-au coborât. Este o zonă periculoasă, de aceea se și numește zona morții, la peste 7.000 de metri, în care greșeli mici pot să coste foarte mult. Oxigenul și regulatorul pe care îl avea unul dintre șerpași, unul dintre porterii de altitudine, era pentru clienți care plătiseră să ajungă pe vârf. Și nu au vrut să-l dea pentru salvarea colegului lor. Și noroc că prietenii mei, fiind foarte hotărâți, l-au luat cu forța, au luat oxigenul și l-au salvat pe acel amărât, care nu avea altă șansă", a precizat Horia Colibășanu.
Românul a precizat că, vara viitoare, își dorește să ajungă pe Cho Oyu, care are o altitudine de 8.188 de metri și face parte din lanțul Hymalaya. Este al șaselea vârf din lume, ca altitudine. Horia Colibșanu susține că mai dorește să escaladeze patru vârfuri în următorii ani.
- Horia Colibășanu are 46 de ani, este născut în Timișoara și este medic stomatolog.
