Zeci de mii de persoane s-au trezit cu zborurile anulate după ce angajații companiei aeriene low-cost Eurowings din Germania au anunțat, ieri, o grevă de trei zile.
Piloții Eurowings, companie deținută de Lufthansa, au intrat în grevă după ce nu au ajuns la un acord cu patronatele privind îmbunătățirea condițiilor de muncă. Sindicatele cer ca piloții să aibă perioade de odihnă mai lungi. Totuși, compania a anunțat că o parte din curse vor fi operate.
La începutul lunii peste 30.000 de pasageri au fost nevoiți să-și reprogrameze zborurile din cauza protestelor angajaților Eurowings. Luni a fost haos și pe aeroportul Charleroi din Belgia, care a fost nevoit să-și oprească activitatea pentru câteva ore în lipsa personalului de securitate.