Germania își va folosi mai mult centralele pe cărbune pentru producția de electricitate, anunță autoritățile de la Berlin. Decizia este parte a unui plan de asigurare a aprovizionării cu gaz, pe fondul scăderii livrărilor din Rusia, relatează AP.
Importurile de energie din Rusia, o necesitate
Ministrul Economiei Germaniei, Robert Habeck, recomandă scăderea folosirii gazului natural pentru producerea de electricitate. În schimb, centralele pe cărbune vor trebui folosite mai mult, spune oficialul german. Acum câteva zile, Rusia a redus cu 40% livrările de gaze zilnice către Germania, susținând că ar fi de vină întârzierea unor reparații la conducte.
„Este trist, dar este pur și simplu necesar în această situație să reducem consumul de gaz”, a declarat Robert Habeck.
Germania, care se bazează de mult timp în mare măsură pe importurile de energie din Rusia, a început să își reducă semnificativ importurile din cauza războiului din Ucraina.
Cu toate acestea, guvernul a insistat asupra faptului că gazul rusesc va fi necesar pentru o perioadă de timp până când vor fi disponibile surse alternative de energie, cum ar fi GNL adus pe navă. În ultimele luni, guvernul german a luat măsuri pentru a umple instalațiile de depozitare a gazelor la o capacitate de 90% până în noiembrie, pentru a se asigura că va fi disponibil suficient gaz ca și combustibil pentru încălzire pe parcursul iernii.
Guvernul german a cerut recent cetățenilor să își reducă consumul de energie, având în vedere situația tensionată a aprovizionării.