Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fraudele pe TVA, pedepsite și cu 15 ani de închisoare. Legea, promulgată de Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care neplata TVA în anumite condiții se va pedepsi cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Este vorba despre orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10 milioane euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene.

Care sunt situațiile declarate ilegale

E de menționat că inclusiv tentativa se pedepsește. Sunt luate în considerare:

-utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;

-nedivulgarea de informaţii privind TVA, atunci când aceste informaţii trebuie divulgate potrivit legii;

-prezentarea de declaraţii corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA;

”Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, instrument unional relevant la nivel european, în special în contextul operaționalizării recente a Parchetului European (EPPO), a avut termen de transpunere data de 6 iulie 2019, autorităţile române notificând transpunerea completă a acesteia.”, potrivit Ministerului Finanțelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE