Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Franța: Extrema dreaptă are un nou lider. Jordan Bardella o înlocuiește pe Marine Le Pen

Jordan Bardella a fost ales sâmbătă preşedinte al principalului partid de extremă dreaptă din Franţa, Reuniunea Naţională (RN, fostul Front Naţional - n.r.), transmite AFP, preluată de Agerpres.

Eurodeputatul Bardella, în vârstă de 27 de ani, devine astfel primul şef al acestui partid care nu face parte din ''dinastia familială'' Le Pen, Jean-Marie Le Pen fiind fondatorul Frontului Naţional în 1972, devenit Reuniunea Naţională sub conducerea fiicei sale, Marine Le Pen. Totuşi, notează dpa, Bardella se află într-o relaţie cu fiica surorii Marinei Le Pen.

Bardella, care era deja de un an preşedintele interimar al formaţiunii, a obţinut 84,84% din voturile membrilor de partid, faţă de 15,16% înregistrate de principalul său contracandidat, Louis Aliot, primarul oraşului Perpignan şi fostul partener de viaţă al Marinei Le Pen.

Ascensiunea lui Bardella, favoritul Marinei Le Pen, a fost meteorică, încă de la înrolarea sa în partid, la vârsta de 16 ani, aminteşte EFE.

Bardella, născut în suburbiile pariziene din departamentul Saint-Denis într-o familie de imigranţi de origine italiană, a fost desemnat de Le Pen cap de listă la alegerile europene din 2019, când el încă nu împlinise 24 de ani. RN a câştigat acest scrutin în Franţa şi Bardella a devenit al doilea cel mai tânăr eurodeputat.

În ceea ce o priveşte, Marine Le Pen a anunţat anterior că doreşte să se concentreze pe conducerea puternicului său grup parlamentar.

Le Pen a preluat frâiele partidului de la tatăl său în 2011. De atunci, ea a reuşit cu succes să spele imaginea partidului, care a fost multă vreme pronunţat de extremă dreapta, şi l-a redenumit Reuniunea Naţională în 2018.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE