Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fost președinte la Dinamo, trimis în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 13 milioane de euro

Fostul președinte și acționar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Dorin Şerdean, a fost trimis în judecată de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti pentru o fraudă de 13 de milioane de euro.

Șerdean a fost viceprimar al municipiului Alba Iulia. În 2020 și-a făcut apariția în Ștefan Cel Mare, pentru a intermedia trecerea clubului din proprietarea lui Ionuț Negoiță în cea a spaniolului Pablo Cortacero. Doi ani mai târziu, prelua el însuși acțiunile de la Cortacero pentru ca, în februarie 2023, să le cedeze unor noi investitori.

Fostul președinte de la Dinamo se află acum în arest preventiv, potrivit Agerpres.

Ce acuzații îi aduc procurorii


Șerdean suspectat că a emis 18 scrisori de garanţie false către adjudecatari ai proiectelor finanţate din fonduri UE şi naţionale, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potenţialelor daune.

Agerpres notează că ipoteza de lucru a anchetatorilor este că acesta ar fi desfăşurat activitatea în numele unei firme înregistrate în Spania sub controlul său, folosind documente false şi inexacte. Potrivit probelor strânse în timpul percheziţiilor, în perioada mai 2020 - martie 2022 Șerdean ar fi reuşit să depună, prin diverşi intermediari şi reprezentanţi ai şase societăţi comerciale, documente inexacte şi false către autorităţile contractante în cadrul unor proiecte finanţate în principal din fonduri UE.

Utilizarea acestor documente ar fi dus la un câştig nejustificat de aproximativ 13 milioane euro, din care 11 milioane euro proveneau din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) al UE.

Bănci fictive și fraude de zeci de milioane de euro

Ancheta mare în acest caz vizează o metodă de a furniza scrisori de garanţie false beneficiarilor de proiecte finanţate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potenţialelor daune.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2020 - 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanţare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanţie de către bănci fictive sau entităţi financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate. În special o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanţie prin care ar fi asigurat autorităţilor publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.


În mod similar, instituţii financiare, care ar opera în Cehia, Letonia şi Spania, ar fi emis scrisori de garanţie pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru şi fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

În cazul investigat de EPPO se presupune că suspecţii ar fi emis scrisori de garanţie în numele unor entităţi financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul eliberării scrisorilor de garanţie, suspecţii ar fi încasat sume importante de bani, pe care le-ar fi folosit în interes propriu. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE