Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Festivalul de Film de la Veneția | Care sunt filmele cele mai așteptate

Festivalul de Film de la Veneția este cel mai vechi festival internațional de film și unul dintre cele mai importante, având în vedere istoria sa pentru premierea unor viitori candidați la Oscar.

Cea de-a 79-a ediție a festivalului de la Veneția se desfășoară între 31 august și 10 septembrie.  

Concurenți la Leul de Aur

Festivalul de la Veneția oferă și în acest an filme despre care toată lumea va discuta. Unele dintre ele se vor îndrepta și către Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF, 8-18 septembrie) și Festivalul de Film de la New York (30 septembrie - 16 octombrie), potrivit euronews.com.

Blonde

Bazat pe romanul lui Joyce Carol Oates, cu actrița Ana de Armas în rol principal (care este deja prezentată ca o candidată la Oscarurile de anul viitor), Blonde este unul dintre cele mai așteptate titluri din acest an. Filmul reprezintă o cronică fictivă despre viața lui Marilyn Monroe și va fi lansat pe Netflix pe 28 septembrie.

Bardo (sau Cronici false ale unui pumn de adevăruri)

Un film semi-autobiografic despre călătoria unui jurnalist și regizor renumit către casă, în Mexic, pentru a rezolva o criză în familie, precum și propria lui situație existențială.

Având în vedere că Iñárritu a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru ultimele sale două filme Birdman (2014) și The Revenant (2015), șansele ca Bardo să se îndrepte către glorie sunt mari.

Bones and all

Timothée Chalamet revine în forță după filmul Dune, de anul trecut. El face echipă cu regizorul din filmul Call Me By Your Name (și favoritul de la Veneția) Luca Guadagnino, pentru o adaptare a romanului lui Camille DeAngelis despre un cuplu de rătăcitori (Chalamet și Taylor Russel) care pornesc într-o călătorie și se îndrăgostesc.

Filmul va fi lansat în noiembrie, după ce va fi proiectat la Festivalul de Film din New York.

The Eternal Daughter

Joanna Hogg și Tilda Swinton fac echipă din nou după The Souvenir, pentru un film plin de mister produs de Martin Scorsese. În film, o artistă și mama ei, care se întorc acasă, descoperă câteva secrete, îngropate de mult timp.

Tár

Tár este primul film al lui Todd Field din ultimii 16 ani - o relatare a renumitei compozitoare Lydia Tár, prima femeie dirijor-șef al unei orchestre germane, care cu câteva zile până la înregistrarea noii ei piese de mare succes, întâmpină anumite probleme. Personajul central este interpretat de Cate Blanchett, care joacă alături de Nina Hoss și Noémie Merlant.

Festivalul de Film de la Veneția începe pe 31 august și se încheie pe 10 septembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE