Festivalul de film de la Cannes 2024, unde sunt prezenți și români, începe marți. Printre ei se numără regizori, un actor plecat din țară și fostul star al tenisului, Ilie Năstase. Ediția din acest an, însă, se desfășoară într-o atmosferă tensionată, în condițiile în care organizatorii se tem că pot apărea acuzații privind abuzurile sexuale din industrie.
Festivalul de Film de la Cannes 2024 se pregătește de deschidere
În competiția oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului de la Cannes, România este reprezentată de filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, al lui Emanuel Pârvu. Lungmetrajul va avea premiera oficială pe 17 mai în cadrul prestigiosului eveniment. Pelicula face parte dintr-o trilogie care explorează relația dintre părinți și copii, a precizat regizorul la Euronews, unde a vorbit și despre participarea în competiția oficială.
Emanuel Pîrvu, regizor: „E o emoție constantă, nu știu să existe vreun loc mai vizibil pentru cinema pe planetă și atunci toată chestiunea asta îți dă o... Știi sigur că filmul o să fie văzut. Nu știi dacă o să fie apreciat, dar știi sigur că o să fie văzut pentru că festivalul de la Cannes are această putere. Și, de obicei, oamenii fac filme tocmai ca să fie văzute de public și să încerci, nu o să schimbi lumea cu un film sau cu o carte, dar sigur poți să faci oamenii să își pună niște întrebări”.
Un alt film românesc prezent la Cannes este documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase.
Ilie Năstase, fost tenismen: „Melodia care este în film este melodia lui Sinatra - I did it my way, adică Am făcut cum am vrut eu și sunt foarte mulțumit cum a ieșit. Mai mult de numărul unu nu puteam să fiu”.
Însă „Nasty” nu intră în competiție, ci va fi prezentat în secțiunea „Proiecții Speciale”.
Un star în plină ascensiune la Hollywood, care nu-și ascunde originile românești, vine pe Croazetă cu un film controversat. Actorul Sebastian Stan, care a ajuns în adolescență în America, îl interpretează pe Donald Trump tânăr în filmul The Apprentice.
Printre peliculele foarte așteptate se numără Megalopolis, care descrie o lume fantezistă, postapocaliptică. Francis Ford Coppola lucrează la această producție din 1979 și l-a avut director de imagine pe Mihai Mălaimare Jr.
Un interes la fel de mare îl stârnește și superproducția Furiosa, parte din saga Mad Max. Însă, dincolo de competiție, organizatorii festivalului se așteaptă la dezvăluiri din seria mișcării feministe MeToo. Presa franceză scrie că a fost adusă deja o echipă care să gestioneze o eventuală criză, întrucât pot apărea informații despre abuzuri săvârșite de zece bărbați din industria cinematografică. Tot la această ediție, regizorul seriei Star Wars, George Lucas, și actrița Meryl Streep vor primi câte un Palme d’Or onorific.