Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

FBI investighează „acte de terorism intern”, după ce niște mașini Tesla au fost incendiate la un atelier auto din Las Vegas

O persoană îmbrăcată în negru „a tras focuri de armă în două mașini și a incendiat mai multe vehicule Tesla” la un atelier auto din Las Vegas, marți dimineață, a declarat Poliția, care a precizat că imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Polițiștii susțin că incidentul a ajuns în atenția FBI, care investighează problema ca pe un posibil „act de terorism intern”. Incendierea a fost făcută cu ajutorul cocktailurilor Molotov. În plus, un cocktail Molotov neexplodat a fost găsit în interiorul unei a treia mașini și este acum examinat pentru probe.

FBI investighează „acte de terorism intern”, după incendierea unor mașini Tesla

„Acesta a fost un atac țintit împotriva unei instalații Tesla. Polițiștii au descoperit mai multe vehicule în flăcări, precum și cuvântul 'Rezist', scris cu spray pe ușile din față ale atelierului”, a declarat Dori Koren, adjunct al șerifului din Departamentul de Poliție Metropolitană Las Vegas, citat de CNN.

Mai multe apeluri la 911 au fost făcute în jurul orei locale 02:45 A.M., și au raportat un incendiu.

Nu s-au înregistrat răniți, iar departamentul de pompieri a stins incendiile înainte ca acestea să ajungă la bateriile vehiculelor.

Poliția americană investighează un val de atacuri, din ultima vreme, asupra showroom-urilor, stațiilor de încărcare și vehiculelor Tesla. Proprietarul companiei Tesla, Elon Musk, a fost însărcinat de președintele Donald Trump cu șefia DOGE, un departament creat pentru a eficientiza cheltuielile guvernamentale.

„Valul de atacuri violente asupra proprietăților Tesla nu este altceva decât terorism intern”, a declarat procurorul general al SUA, Pamela Bondi. Ea a precizat că au fost deja identificați „mai mulți autori care aveau această intenție”.

Pe 3 martie, șapte stații de încărcare Tesla, dintr-un centru comercial de lângă Boston, au fost incendiate. Cinci zile mai târziu, în New York, șase protestatari au fost arestați pentru că au ocupat o sală de expoziție. În Colorado, o femeie a fost acuzată că a aruncat cocktailuri Molotov și a vandalizat vehicule și un showroom.

„Acest nivel de violență este nebunesc și profund greșit. Tesla face doar mașini electrice și nu a făcut nimic pentru a merita aceste atacuri malefice”, a declarat Elon Musk.

Săptămâna trecută, Pam Bondi a anunțat o anchetă și a promis că va lua măsuri drastice împotriva vandalismului mașinilor și showroomurilor Tesla.

Compania Tesla se confruntă pentru prima dată cu o scădere pregnantă a vânzărilor, mai ales după reacțiile negative legate de activitățile controversate ale lui Elon Musk în administrația lui Donald Trump. Și există indicii că vânzările ar putea fi din nou în scădere în acest trimestru.

În timp ce vânzările globale de vehicule electrice în Europa au crescut cu 34% în luna ianuarie, vânzările de Tesla s-au prăbușit cu 50%. În primele două luni ale aului, vânzările Tesla au scăzut cu 29% și în China, a doua dintre cele mai mari piețe a companiei americane, după cea din Statele Unite, potrivit Reuters. Și vânzările în SUA au scăzut cu 16%, din decembrie până în ianuarie, potrivit Cox Automotive.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE